EVENIMENT
MApN, mesaj pentru Forțele Aeriene Canadiene la finalul misiunii în România
Ceremonia de încheiere a misiunii de Poliție Aeriană Întărită a detașamentului Forțelor Aeriene Regale Canadiene s-a desfășurat vineri, 25 noiembrie 2022. Misiunea va fi continuată de Forțele Aeriene Italiene.
Potrivit MApN, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat vineri, alături de ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet, de generalul-locotenent Eric Kenny, șeful Forțelor Aeriene Regale Canadiene, și de generalul-locotenent Viorel Pană, șeful Forțelor Aeriene Române, la ceremonia de încheiere a misiunii eAP (enhanced Air Policing) a detașamentului Forțelor Aeriene Regale Canadiene.
„Îmi exprim recunoștința față de militarii din Forțele Aeriene Regale Canadiene pentru dăruirea și profesionalismul lor. Au adus o contribuție substanțială la protejarea spațiului aerian al NATO, în regiunea Mării Negre, o regiune de importanță strategică, marcată de serioase provocări de securitate“, a transmis secretarul de stat.
Detașamentul canadian, format din 180 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-18 Hornet, a executat misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO timp de patru luni, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române, care au acționat cu aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.
În luna decembrie, misiunea va fi preluată de Forțele Aeriene Italiene, care sunt în curs de dislocare în România, a precizat MApN.
(sursa: Mediafax)
O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.
Din Cămârzana în Parcul Etnografic...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”
Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 70 km/h, în localitatea Copăceni.
Potrivit specialiștilor, la o astfel de viteză, autoturismul parcurge aproximativ 46,9 metri pe secundă, ceea ce ar necesita peste 160 de metri pentru a frâna complet pe asfalt uscat.
În...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj în 2025. Peste 431.000 de pacienți tratați și servicii medicale la cel mai înalt nivel
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca o analiză a activității derulate în cadrul instituției medicale pe parcursul anului 2025.
Statisticile au relevat faptul că unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean a furnizat servicii medicale clinice și paraclinice în regim de spitalizare continuă,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pentru protejarea pacienților vulnerabili.
Alexandru Rogobete a precizat joi că Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție în ceea ce privește concediile medicale pentru „pacienții care chiar au nevoie de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
