ACTUALITATE
MApN va creşte capacitatea de vaccinare în centrele proprii. Se estimează aproape 12.000 de persoane imunizate zilnic
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va creşte capacitatea de vaccinare în centrele proprii, iar de la 5 aprilie, estimează reprezentanţii ministerului, vor fi vaccinate aproape 12.000 de persoane zilnic în respectivele centre.
"În urma măsurilor decise de conducerea ministerului pentru eficientizarea activităţilor şi suplimentarea personalului medical, centrele de vaccinare ale MApN vor fi în măsură, începând cu 5 aprilie, să crească numărul maxim de persoane vaccinate zilnic la aproape 12.000 în total", arată un comunicat MApN transmis AGERPRES.
Anunţul vine în contextul în care ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au analizat, într-o şedinţă de lucru, vineri, la sediul instituţiei, situaţia procesului de vaccinare desfăşurat în prezent în centrele organizate de MApN şi perspectivele concrete de creştere a capacităţii de vaccinare a acestora, pentru sprijinirea eforturilor naţionale de vaccinare a grupelor de risc şi a populaţiei generale a României.
La activitate au participat şeful Direcţiei medicale a MApN, general-maior medic Dragoş-Marian Popescu, şi reprezentanţi ai structurilor centrale care asigură sprijinul MApN pentru eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19, în general, şi a campaniei naţionale de vaccinare, în special.
MApN arată că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.
Capacitatea maximă de vaccinare în centrele MApN, în condiţiile asigurării numărului complet de doze pentru fiecare flux, este, în prezent, de 7.020 de doze pe zi, cu toate cele trei tipuri de vaccin autorizate până la acest moment - Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Centrele organizate de MApN continuă vaccinarea persoanelor eligibile pentru etapa a doua şi vor începe şi vaccinarea populaţiei generale, pentru care se asigură minimum 15 locuri pe zi, în fiecare centru.
Odată cu finalizarea vaccinării persoanelor din primele două etape prevăzute în strategia de vaccinare, centrele de vaccinare ale ministerului vor continua activitatea de vaccinare a populaţiei generale şi vor putea creşte capacitatea totală de vaccinare până la aproape 14.000 de doze administrate zilnic, într-un volum de maximum 90 de persoane/zi/flux de vaccinare.
În ceea ce priveşte activitatea de vaccinare desfăşurată în centrul organizat de Institutul Cantacuzino, începând de luni vor fi preluate zilnic minimum 20 de persoane din cadrul etapei a treia de vaccinare, din cele peste 3.000 câte s-au înscris până în prezent pe lista de aşteptare prin platforma naţională de programare, mai arată sursa citată.
Pentru asigurarea unui timp rezonabil de aşteptare pentru solicitanţii din etapa a treia, având în vedere faptul că centrul asigură în continuare şi vaccinarea persoanelor eligibile pentru etapa a doua (persoane peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi, personal din MApN şi din alte instituţii ale sistemului naţional de apărare), a fost suspendată temporar înscrierea pe lista de aşteptare, pentru a permite vaccinarea celor deja înscrişi, această opţiune urmând a fi redeschisă în platforma de programare, imediat ce acest lucru va fi posibil, mai adaugă MApN.
Suplimentar, la solicitarea autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale poate organiza centre de vaccinare mobile proprii sau poate asigura personal medical care să deservească astfel de centre înfiinţate de autorităţile locale, pentru a putea asigura vaccinarea persoanelor din comunităţile aflate în zone izolate sau greu accesibile. Agerpres
ACTUALITATE
Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani
Poliția Locală Botoșani a anunțat că a aplicat sancțiuni pentru mai multe fapte care afectează ordinea și liniștea publică în zona Pieței Centrale, în urma unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie.
Printre abaterile constatate de polițiștii locali se numără consumul de alcool pe domeniul public, cerșetoria, adresarea de expresii jignitoare, fumatul în locurile de joacă pentru copii și comerțul ambulant...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale
Parcările ilegale din zona Pieței Centrale au fost din nou în vizorul Poliției Locale Botoșani, în cadrul unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie, menită să fluidizeze traficul și să redea spațiul public pietonilor.
Polițiștii locali au verificat principalele artere din jurul pieței, unde sunt frecvente opririle pe trotuare, în stațiile de transport public, pe carosabil sau în apropierea trecerilor pentru...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Rezultate pentru elevii din Avrămeni la competiția de șah și tenis de masă de la Liceul Tehnologic Coțușca
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni au obținut rezultate frumoase la competiția de șah și tenis de masă organizată în cadrul fazei pe cerc pedagogic – zona Săveni, desfășurată la Liceul Tehnologic Coțușca.
Participarea lor a fost marcată de ambiție, concentrare și dorință reală de afirmare, calități care s-au reflectat în clasările obținute.
La proba de tenis de masă – fete, Condurache Paula Andreea a reușit o evoluție...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
