Connect with us

EVENIMENT

Maratonul de vaccinare anti-COVID de la Târgu Mureş - un mare succes. 5.000 de persoane imunizate

Publicat

Maratonul ''Mureşul se Vaccinează'', găzduit de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ''George Emil Palade'', este un "mare succes", peste 5.000 de persoane fiind imunizate în 48 de ore, ceea ce reprezintă un record la nivel naţional, a declarat, duminică, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila.

"Gândindu-mă la dimensiunea oraşului, chiar a judeţului, a numărului de fluxuri de vaccinare, 5.000 de persoane vaccinate reprezintă un record la nivel naţional", a precizat Rafila, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, un motiv pentru care foarte multe persoane s-au prezentat la centrele de vaccinare l-a reprezentat încrederea populaţiei în profesioniştii din sănătate, în cadrele didactice de la UMFST Târgu Mureş. "Lucrul ăsta este cel care contează. Mai mult, chiar îi sugerez domnului rector, dacă se poate, să menţină, împreună cu Direcţia de sănătate publică, un centru de vaccinare, sigur, nu cu 10 linii, dar ar fi bine să fie şi simbolic deschis un astfel de centru la UMFST Târgu Mureş", a transmis Alexandru Rafila.

Pe de altă parte, el a vorbit despre încrederea oamenilor în autorităţi atunci când nu se politizează o problemă de sănătate publică.

"Este vorba de interesul populaţiei, aici nu ne interesează niciun fel de apartenenţă politică, de conotaţie politică a acestei acţiuni. (...) Trebuie să fie beneficiară întreaga populaţie, întreaga comunitate, iar comunitatea mureşenilor se pare că a înţeles acest lucru foarte bine şi a utilizat aceste servicii de vaccinare. Ce se întâmplă la nivel naţional, sigur sunt semnale pozitive. Aţi văzut că o parte dintre restricţii au fost ridicate. Vaccinarea însă oferă o mare oportunitate, este oportunitatea de a nu ne întoarce la restricţii. (...) Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă şi cred că acesta trebuie să fie un mesaj foarte puternic, să nu ne întoarcem la restricţii", a evidenţiat Rafila.

El a remarcat însă că, "din păcate", numărul de persoane care se vaccinează anti-COVID cu prima doză este inferior celor care fac rapelul. "Lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident, este legată de administrarea primei doze de vaccin, altfel o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse", a explicat deputatul PSD.

Rectorul UMFST ''George Emil Palade'', Leonard Azamfirei, a afirmat că numărul mare de persoane vaccinate la maraton a întrecut şi aşteptările organizatorilor, iar acest lucru a fost posibil deoarece toate autorităţile au fost prezente, ca persoane, ca instituţii, la evenimentul care a animat oraşul şi judeţul în aceste zile.

"Fiecare persoană care se vaccinează este o şansă în plus pe care o dăm vieţii locuitorilor acestui judeţ", a susţinut Azamfirei.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a spus că este extrem de mulţumită de rezultatele acestui maraton, care a fost organizat "impecabil" de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ''George Emil Palade'' din Târgu Mureş, cu peste 300 de voluntari implicaţi, zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră.

Alexandru Rafila şi Leonard Azamfirei au vaccinat, duminică, mai multe persoane în cadrul maratonului de la Târgu Mureş. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Titluri de stat Tezaur 2026: cum pot fi cumpărate titlurile de stat cu dobânzi de până la 7%. A doua ediție, lansată luni

Publicat

titluri de stat tezaur: o nouă ediție lansată luni, 8

Titluri de stat Tezaur 2026. Ministerul Finanțelor a lansat, luni, 9 februarie, a doua ediție a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an. Persoanele fizice pot economisi prin intermediul titlurilor de stat cu dobânzi de până la 7%.

Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată, anunță ministerul.

În perioada 9 februarie 2026 – 6 martie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Incident grav la Cluj: Te bat de nu mai rămâne nimic din tine pentru că vorbești maghiară pe stradă, în România”

Publicat

incident autobuz u cluj.jpg






Polițiștii din cadrul Poliției Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare cu o altercație verbală între mai multe persoane. 

Incidentul a avut loc într-un autobuz, unde,  un membru al geleriei de fotbal U Cluj s-a luat de un grup de persoane care vorbeau în limba maghiară

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Decizie la Tribunalul București

Publicat

Începe procesul în care călin georgescu este acuzat de propagandă

Începe judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale. Instanța a dispus începerea judecării pe fond a dosarului.

Tribunalul București a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a constatat că dosarul a fost întocmit în mod legal.

Procesul se află în cameră preliminară. Pe 9 decembrie 2025...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„Marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. Demonstrații educative susținute de echipa Palatului Principilor din Alba Iulia

Publicat

„marea breaslă a micilor meșteri” ajunge în școli. demonstrații educative

Programul educativ „Marea breaslă a micilor meșteri”, desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, își extinde activitățile dincolo de zidurile muzeului și ajunge, în perioada 10 - 20 februarie, direct în școlile din Alba Iulia și din împrejurimi, printr-o serie de demonstrații educative interactive.

Cu invitația: „Până veniți voi la noi, venim noi la voi”, echipa Palatului Principilor propune cadrelor didactice și elevilor din ciclul primar o formă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe