Connect with us

ACTUALITATE

Marea Britanie: Toţi adulţii vor primi un vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii iulie

Publicat

Toţi adulţii din Marea Britanie vor primi prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii iulie, a declarat sâmbătă premierul Boris Johnson înaintea unui anunţ planificat pentru luni despre măsuri de redeschidere prudentă a economiei, informează Reuters.

Boris Johnson va prezenta luni o foaie de parcurs privind relaxarea celui de-al doilea lockdown naţional impus în Anglia, după ce a atins, la jumătatea lunii februarie, obiectivul de a vaccina 15 milioane de britanici din categorii ale populaţiei cu risc ridicat de contaminare.

Marea Britanie intenţionează acum să vaccineze, cu o primă doză, populaţia de peste 50 de ani până pe 15 aprilie, conform anunţului făcut de guvern, după ce indicase anterior ca termen luna mai.

Dacă toţi adulţii vor fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii iulie, se va depăşi termenul stabilit anterior, care prevedea încheierea acestui proces până în toamnă.

"Vom urmări acum să administrăm o doză fiecărui adult până la sfârşitul lunii iulie, ajutându-i mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi, şi să luăm măsuri suplimentare pentru a relaxa unele din restricţiile în vigoare", a declarat Boris Johnson.

"Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială: calea de ieşire din lockdown va fi una precaută şi graduală, întrucât continuăm să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur".

Până în prezent, Marea Britanie a administrat o primă doză de vaccin la 17.2 milioane de persoane, peste un sfert din totalul populaţiei de 67 de milioane de locuitori.

Au fost lansate două vaccinuri, Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca, iar sfatul oficialilor britanici este că poate exista un decalaj de 12 săptămâni între administrarea celor două doze. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

România plătește dobânzi-record, acuză senatorul Cătălin Silegeanu. „Am ajuns cerșetorii Europei”

Publicat

românia plătește dobânzi record, acuză senatorul cătălin silegeanu. „am ajuns cerșetorii

Publicitate

Cheltuielile României cu dobânzile au ajuns în 2025 la un nivel record, de peste 50,5 miliarde de lei, iar necesarul de împrumut pentru 2026 este estimat la peste 13% din PIB, avertizează senatorul Cătălin Silegeanu.

Într-o declarație politică susținută, miercuri, în plenul Senatului, parlamentarul a semnalat că statul trebuie să refinanțeze scadențe de aproximativ 30 de miliarde de euro în 2026, cel mai ridicat nivel din istorie.

„PNL și PSD...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Publicat

arme și muniție ridicate de polițiști la concești. dosar penal

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Copălău, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Publicat

foto: lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de ziua europeană

Publicitate

Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr. 11 și nr. 17 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu pompierii pentru o lecție interactivă despre folosirea corectă a numărului unic de urgență 112.

Activitatea a fost organizată cu prilejul Zilei Europene a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe