EVENIMENT
Mario Iorgulescu, transferat la un spital din străinătate, la cererea expresă a familiei
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate.
Citește și Fiul lui Gino Iorgulescu în stare gravă în urma unui accident petrecut azi-noapte în București. Un alt tânăr a murit
"În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens", precizează un comunicat de presă transmis de spital.
Citește și Oficial: Mario Iorgulescu a consumat droguri și alcool în seara când a provocat cumplitul accident
În urmă cu două săptămâni, în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, Mario Iorgulescu a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. Ca urmare a impactului, tânărul de 24 de ani a murit. A fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. AGERPRES
EVENIMENT
Ministrul Sănătății, împotriva tăierii cu 10% în sănătate. „Contabilii din Guvern să se uite 5 minute la un pacient intubat”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a exprimat opoziția totală față de măsurile de austeritate care vizează sistemul medical. Acesta s-a declarat „100% împotriva” proiectului de ordonanță de urgență ce prevede reducerea cu 10% a veniturilor personalului din sănătate. Oficialul a invocat experiența sa directă din secțiile de Terapie Intensivă.
„Sunt total împotriva tăierii paușale cu 10% în sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete în cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum să nu fii păcălit de Valentine’s Day și Dragobete. ANPC oferă sfaturi esențiale pentru cumpărături sigure
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează consumatorii să fie atenți la achizițiile de Valentine’s Day și Dragobete, de la ciocolată și flori până la bijuterii, cosmetice și servicii.
Potrivit ANPC, la alegerea ciocolatei, trebuie să predomine untul de cacao și nu grăsimile vegetale hidrogenate. Termenul de expirare trebuie verificat, iar produsele vândute în coșuri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Studiu legat de bugetul alocat
Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Doar 7% dintre români alocă un buget semnificativ mai mare pentru Valentine's Day și Dragobete, în timp ce majoritatea percep aceste ocazii mai degrabă simbolic decât ca momente de consum intens, potrivit unui studiu de specialitate dat publicității marți. Mai mult, în locul cadourilor, unii preferă să trimită mesaje de Valentine's Day și Dragobete.
”Luna Îndrăgostiților nu duce la excese....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la orizont. Prognoza meteo pentru 11 februarie în Cluj‑Napoca și localitățile învecinate
Meteorologii anticipează o zi de miercuri, 11 februarie 2026, cu vreme mai blândă şi temperaturi peste normalul perioadei pentru zona Cluj‑Napoca și localitățile din apropiere, după o jumătate de săptămână rece în regiune.
Potrivit estimărilor climatologice, valorile termice pe 11 februarie vor fi ușor pozitive în timpul zilei, iar cerul va avea în mare parte nori răzleți.
În Cluj‑Napoca, maximele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
