EVENIMENT
Masca de protecţie, OBLIGATORIE în spaţiile publice aglomerate din judeţul Vaslui
Masca de protecţie este obligatorie în spaţiile publice aglomerate din judeţul Vaslui, în perioada 4 - 17 august, conform unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
"Începând cu data de 4 august, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise de pe teritoriul judeţului Vaslui, în grupuri de mai mult de trei persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii, spaţii cum ar fi: pieţele agro-alimentare, târgurile, zonele de aşteptare, staţii de autobuz, peroane, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, pe toată perioada de funcţionare a acestor activităţi", se arată în hotărârea CJSU Vaslui.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, cu avizul autorităţilor sanitare şi în funcţie de specificul activităţilor desfăşurate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, vor putea stabili şi alte spaţii publice deschise pentru care să se aplice măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie.
Totodată, începând de marţi, în intervalul orar 23,00 - 6,00, se interzice comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice la terasele din judeţul Vaslui. AGERPRES
EVENIMENT
Speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce riscul cu aproape 40%. Studiu
Speranță în prevenirea demenței. Un studiu publicat recent aduce vești încurajatoare în lupta împotriva demenței, arătând că anumite activități practicate pe parcursul vieții ar putea avea un impact semnificativ în prevenirea acestei boli.
Cercetătorii de la Academia Americană de Neurologie au descoperit că scrisul, cititul și învățarea unei limbi străine pot reduce riscul de demență cu aproximativ 40%.
Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tânărul de 26 de ani care l-a omorât cu un calorifer în cap pe Gheorghe Chindriș. S-au cunoscut pe un site
Gheorghe Chindriș, un cunoscut român care a înființat primul sat românesc în SUA, a fost ucis sâmbătă, în propria casă din comuna Florești, iar autorul crimei este un tânăr din Reghin.
S-au cunoscut pe un site
Surse judiciare au declarat pentru Cluj24 că cei doi s-au cunoscut pe un site și că s-au mai întâlnit.
Tânărul nu are antecedente penale, doar un dosar de distrugere prin 2019.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fost director al Cupru Min Abrud, omorât în casa sa din Cluj. Polițiștii au reținut un suspect
Un fost director al Cupru Min Abrud, cea mai profitabilă companie de stat din județul Alba, a fost găsit mort în casa în care locuia, în județul Cluj. Gheorghe Chindriș avea 66 de ani și a devenit cunoscut după ce a înființat primul și singurul sat românesc din Statele Unite ale Americii.
Un tânăr de 26 de ani este principalul suspect în cazul crimei din Floreşti. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit poliţiştilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora
Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
