Connect with us

EVENIMENT

UPDATE FOTO: Mașină lovită de tren, într-o localitate din județul Vaslui. Două victime, printre care un copil

Publicat

acc tren vaslui1

Un accident s-a produs, duminică după-amiază în localitatea Roșiești, județul Vaslui. O femeie și un copil au fost răniți.

Potrivit ISU Vaslui, Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe calea ferată, în raza localității Roșiești, comuna Roșiești.

UPDATE ora 17.00: Sunt două victime, o femeie în vârstă de 38 ani și un copil în vârstă de 7 ani. Ambele victime au suferit poli-traumatisme, dar se află în stare de conștiență și sunt cooperanți.

Victimele au primit primul ajutor în ambulanța SMURD tip C1, și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Știrea inițială

acc tren vaslui

În accident au fost implicate un autoturism și o garnitură de tren.

Din primele date, au rezultat trei victime neîncarcerate.

acc tren vaslui 2

La intervenție se deplasează și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.

acc tren vaslui 3

Echipajele s-au deplasat spre locul intervenției.

Știre in actualizare

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tensiunile după Derby-ul Clujului. CFR condamnă ferm incidentele de la finalul partidei și cere măsuri

Publicat

cfr cluj foto andrea szilagy 7 scaled.jpeg






Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, iar evenimentele de după fluierul final au eclipsat complet spectacolul sportiv.

Într-un comunicat oficial, formația din Gruia a condamnat ferm orice formă de agresiune și a solicitat analizarea atentă a comportamentului implicat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Grenade defensive descoperite la Aiud, pe drumul către unitatea militară. A intervenit echipa pirotehnică a ISU Alba

Publicat

foto: grenade defensive descoperite la aiud, pe drumul către unitatea

Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a intervenit duminică în municipiul Aiud, pe drumul către unitatea militară (zona Herja), pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate.

​În urma recunoașterii, specialiștii au identificat două element de muniție (două grenade defensive, fără focos), care au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de maximă siguranță, urmând a fi distruse ulterior într-o misiune specifică.

​Pentru...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Avram Gal (PSD) propune fuziunea Turda – Câmpia Turzii. Ce părere aveți? Cum s-ar putea numi noul municipiu?

Publicat

avram gal 2 e1737105255777.jpg






Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, a lansat o propunere de dezbatere publică privind o eventuală fuziune administrativă între municipiile Turda și Câmpia Turzii, în contextul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale la nivel național.

„Nu ne este frică de competiție. Din contră, credem că o astfel de construcție administrativă comună ar putea aduce beneficii reale pentru întreaga zonă”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de porțelan din China

Publicat

uniunea europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de

Uniunea Europeană a majorat brusc tarifele vamale la importurile de farfurii, cești, boluri și alte articole de masă și bucătărie din ceramică din China. 

Decizia vine după o revizuire a măsurilor antidumping în vigoare din 2013, scrie Economedia.

Blocul celor 27 de țări va aplica o taxă generală de 79% asupra produselor, înlocuind taxele anterioare care variau între 13,1% și 36,1%, potrivit unui document publicat vineri în Jurnalul Oficial al UE.

Creșterea face parte...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe