Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane a avut loc, duminică dimineață, pe DJ 701, în județul Teleorman. Din primele date, șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în afara drumului.
Potrivit IPJ Teleorman, la data de 27 noiembrie 2022, în jurul orei 5.30, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DJ 701, în localitatea Siliștea, județul Teleorman, a avut loc un eveniment rutier.
UPDATE: Accident în localitatea Siliștea, județul Teleorman. Precizările pompierilor
„La fața locului, salvatorii au constatat că dintre cei șase pasageri ai mașinii, patru necesitau îngrijiri medicale și transportarea la spital, iar două dintre acestea, după ce au fost asistate medical, au refuzat transportul la UPU Alexandria.
Patru victime, neîncarcerate, doi bărbați, de aproximativ 32 și 24 de ani, erau în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme, iar celelalte două persoane, o fată de circa 22 de ani și un băiat de aproximativ 18 ani, erau conștiente și cooperante, prezentând diferite traumatisme. Acestea au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor și au fost transportate la U.P.U. Alexandria.
La acest eveniment au intervenit cinci echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare și patru ambulanțe SMURD, iar din cadrul SAJ Teleorman au acționat patru echipaje medicale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul București , conducea un autoturism în localitatea Siliștea, din cauze care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor trei persoane pasagere în autoturism, fiind transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști după un conflict izbucnit în trafic. Acesta este cercetat pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, după ce ar fi agresat un alt șofer și ar fi amenințat o femeie aflată în mașină.
Incidentul a avut loc în 7 septembrie, în jurul orei 21.30, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, în urma unei neînțelegeri...
Festivalul folcloric pastoral „Coborâtul oilor” va avea loc duminică, 13 septembrie 2026, în satul Loman, comuna Săsciori. Evenimentul aduce în prim-plan tradițiile pastorale păstrate în zona Munților Șureanu și îi reunește pe ciobani, crescătorii de animale, localnici și vizitatori.
Un bărbat din Ocna Mureș a fost ținta unor percheziții realizate vineri, 11 septembrie. Acesta a și fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspect într-un dosar de furt calificat.
Din câte se pare, bărbatul ar fi furat mai mulți bani dintr-un imobil. Cazul a fost prezentat de reprezentanții IPJ Alba.
Se împlinesc astăzi, 12 septembrie, 144 de ani de la nașterea lui Ion Agârbiceanu — scriitor, ziarist, preot greco-catolic și una dintre figurile centrale ale vieții culturale și publice a Clujului din prima jumătate a secolului XX.
O scrisoare a lui Ion Agârbiceanu, cu doi ani înainte de moarte, către Valeriu Bora (1961, colecţia Cluj24), , în care Agârbiceanu îşi expune, pe scurt, neputinţa