EVENIMENT
FOTO: Mașină răsturnată pe drum într-o localitate din Mureș. Două persoane încarcerate
Un accident rutier grav avut loc luni dimineața, în localitatea Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș. Două persoane au rămas încarcerate, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș.
Potrivit ISU Mureș, este vorba despre un autoturism care s-a răsturnat pe partea laterală stânga în mijlocul drumului, iar în interior se află doua persoane, un bărbat și o femeie care au rămas încarcerate.
Ambele sunt conștiente si cooperante, în momentul de față se intervine pentru extragerea acestora.
UPDATE: Victimele au fost extrase de către pompierii militari și predate personalului medical pentru îngrijiri medicale, acestea sunt de cod galben.
Drumul este blocat pe ambele sensuri.
Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal pentru încălcarea prevederilor privind votul cu urna mobilă.
Vizați sunt doi membri ai secției de votare nr. 36 din Cluj-Napoca.
Dosar penal deschis la Cluj-Napoca pentru un vot cu urna mobilă la secția 36
Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 8:00, la secția de votare nr. 36 din municipiul Cluj-Napoca, a fost semnalată o posibilă încălcare a reglementărilor privind utilizarea urnei mobile.
Potrivit primelor…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prezența la vot prezidențiale 2024, ora 12.00 în Alba: 14,24%, mai mică față de cea la nivel național. Câți tineri au votat
Prezența la vot – alegeri prezidențiale 2024. Până la ora 12.00, peste 43.000 de locuitori din Alba au mers la vot – 14,24%. Prezența este mai mică față de cea la nivel național (16,47%) și cea din județ de acum cinci ani (15,63%).
Cei mai mulți alegători din Alba care s-au prezentat la secțiile de votare sunt bărbați din mediul urban.
Prezența la vot – alegeri prezidențiale 2024 – ora 12.00 – județul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 5,75% pe an, de la 5,59% pe an în şedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), citate de Agerpres.
La începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 a fost 7,56%.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pană de curent la o secție de votare din Baciu, din cauza suprasolicitării instalației electrice
O secție de votare din comuna Baciu a rămas fără curent duminică, pentru câteva minute, din cauza suprasolicitării instalației de curent cu aparate de încălzit.
Secția de votare amenajată în căminul cultural din comuna Baciu, aflat în renovare energetică, a rămas fără curent electric pentru aproximativ 15 minute, din cauza suprasolicitării instalației electrice de către aparatele de încălzit. Încălzirea sălii a fost realizată cu ajutorul radiatoarelor,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro