ACTUALITATE
Măsuri la metrou pentru evitarea supraaglomerărilor
Metrorex anunţă o serie de măsuri ce vor fi aplicate, începând de marţi, 20 octombrie, pentru prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.
Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, transmis AGERPRES, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.
De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.
În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.
Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, "personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite", iar "personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie".
Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.
La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex. AGERPRES
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări
Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.
Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
