Connect with us

EVENIMENT

Măsuri suplimentare luate de polițiștii de frontieră pentru perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă

Publicat

politia de frontiera
sursa foto: Poliția de Frontieră

Poliţia de Frontieră a suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României, a informat vineri IGPF.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a luat o serie de măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier în punctele de frontieră, în contextul perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc acasă.

Dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei, precizează IGPF.

Având în vedere contextul dispunerii unor măsuri specifice pentru limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, pe sensul de intrare în ţară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii IGPF participă şi reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic.

Începând cu data de 20 decembrie, toate persoanele care intră în România, cetăţeni români sau străini, trebuie să completeze formularul digital de intrare în România, indiferent de specificul punctului de trecere a frontierei folosit: rutier, aerian, feroviar sau naval.

Documentul în format digital poate fi completat pe platforma https://plf.gov.ro

Documentul în format digital poate fi completat pe platforma https://plf.gov.ro cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta va fi verificat la intrarea în ţară de către poliţiştii de frontieră cu ocazia derulării formalităţilor de control.

Nerespectarea obligaţiei de a completa formularul digital de intrare în România se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

IGPF estimează, pentru perioada următoare, creşteri ale valorilor de trafic, sens în care este recomandat cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera să folosească toate punctele deschise în regim internaţional.

De asemenea, IGPF recomandă participanţilor la trafic să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie din statele de destinaţie şi din cele tranzitate şi să pregătească din timp documentele de călătorie, respectiv documentele care atestă excepţia la măsura carantinării instituită de reprezentanţii DSP aflaţi în puncte. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

România – Bosnia-Herțegovina, 1-3: înfrângere în preliminariile Cupei Mondiale 2026, după meciul la Zenica

Publicat

românia – bosnia herțegovina, 1 3: înfrângere în preliminariile cupei mondiale 2026,

Echipa națională de fotbal a României a pierdut meciul cu Bosnia-Herțegovina, sâmbătă seara, scor 1-3. Partida s-a disputat pe Stadionul Bilino Polje – Zenica.

Partida a contat pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

În minutul 17, a marcat 1-0 pentru România Daniel Bîrligea.

Pentru Bosnia au marcat Džeko în minutul 49, Bajraktarević în minutul 79 și Tabakovic în minutul 90+4.

Într-o atmosferă ostilă, marcată de scandări xenofobe la adresa…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Memoria martirilor greco-catolici, omagiată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca

Publicat

expo martiri2.jpg






Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit, la finalul acestei săptămâni, vernisajul expoziției foto-documentare „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”, dedicată celor șapte episcopi martiri beatificați la Blaj în 2019: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

Expoziția prezintă fotografii de epocă, corespondență,…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident mortal la Ocoliș. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-o vale

Publicat

foto: accident mortal la ocoliș. un tânăr de 20 de

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în urma unui accident rutier grav petrecut sâmbătă pe DC 184G la Ocoliș. Acesta s-a răsturnat cu mașina într-o vale, la o diferență de nivel de 2,5 metri.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 15 noiembrie, polițiștii din orașul Baia de Arieș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DC 184G, pe raza localității Ocoliș, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Un tânăr de 20 de ani din Cluj a murit într-un teribil accident în Cheile Runcului. A căzut cu mașina peste 2 metri în gol

Publicat

accident 2.jpg






Un tânăr de 20 de ani din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, și-a pierdut viața sâmbătă, 15 noiembrie, într-un accident cumplit petrecut pe un drum comunal din județul Alba.

Tânărul a căzut cu mașina aproxumativ 2,5 metri în albia văii Ocoliș și a murit pe loc,

A pierdut controlul volanului în curbă

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Baia de Arieș au fost alertați prin 112 cu privire la producerea…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe