Connect with us

EVENIMENT

Material lemnos de peste 110.000 lei, confiscat într-o acţiune de combatere a delictelor silvice Suceava

Publicat

politist

Peste 500 metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi în urma unei acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice organizată de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere, în perioada 14 - 15 septembrie.

Într-un comunicat remis joi AGERPRES de Biroul de presă al IPJ Suceava se arată că în cadrul acţiunii s-a constatat că, în cursul anului, un agent economic ce are ca principal obiect de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului a comercializat către persoane fizice material lemnos fără a întocmi documente contabile, iar valoarea veniturilor încasate nu le-a declarat, în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat.

Totodată, pentru a justifica diminuarea stocurilor şi pentru a se sustrage de la plata TVA, având în vedere că, în domeniul silvic, în cazul comerţului între agenţi economic se practică taxarea inversă, dar şi pentru a crea provenienţă legală unor agenţi economici care deţineau deja cantitatea de material lemnos fără documente legale de provenienţă, agentul economic în cauză a emis avize de însoţire a materialului lemnos fictive, atestând astfel în fals că a efectuat aceste operaţiuni.

Sursa citată precizează că, în urma extinderii cercetărilor, atât la emitentul documentelor cu regim special, cât şi la beneficiar, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate privind infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

De asemenea, s-au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 67.000 lei şi s-a luat măsura complementară a confiscării cantităţii de 506,70 metri cubi material lemnos (lemn rotund răşinoase /foioase) în valoare totală de 110.100, 89 lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tentativă de suicid în Zorilor. Un tânăr a fost dus la Psihiatrie

Publicat

isu e1770909369694.jpeg






UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior

”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

eurovision românia 2026: finaliștii selecției naționale. artiștii care vor concura

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori

Publicat

varga e1732091678910.jpg






Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro). 

Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.

Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Sebeș. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu

Publicat

update foto: accident rutier la sebeș. un autoturism s a răsturnat,

Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:45, la intrarea în municipiul Sebeș dinspre Lancrăm. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu. 

Update, ora 22:35 - Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Vorța, județul Hunedoara.

Acesta nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Update,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe