Connect with us

EVENIMENT

Material lemnos de peste 30.000 de lei, confiscat în urma unor percheziții în Bistrița-Năsăud

Publicat

Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat de polițiști ca urmare a unor percheziții.

La data de 3 octombrie 2019, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în aplicare două mandate de percheziție.

Astfel, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și personal silvic din cadrul Ocolului Silvic Cormaia-Anieș, polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice au pus în aplicare două mandate de percheziție, ambele pe raza orașului Sângeorz-Băi, la locuința unui bărbat de 42 de ani, dar și la o instalație de debitare a materialului lemnos.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit peste 55 mc de material lemnos, în valoare de 30.500 de lei, fără documente legale de proveniență.

Întreaga cantitate a fost confiscată, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, în vederea stabilirii provenienței materialului lemnos și a întregii activități infracționale.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atac cibernetic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. Site-ul FSEGA, compromis de hackeri

Publicat

site fsega compromis sursa economedia.ro .png






Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.

Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”

Publicat

rares bogdan e1747844148813.jpg






Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.

Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”

Publicat

spital medici salon pixabay.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.

Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.

Contracte...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj

Publicat

institutul inimii.jpg






Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.

Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.

Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe