Connect with us

EVENIMENT

Medic din Bihor, 500 de mite în mai puțin de o lună

Publicat

mita

Vasile Sălăjan, medic primar - şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită de la 491 de pacienţi în 25 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis marţi AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Sălăjan, medic primar - şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), Vasile Sălăjan ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.

"Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă", arată anchetatorii.

DNA informează că, în cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Sălăjan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 acţiuni şi un imobil. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri

Publicat

noi reguli pentru internship: mai multe contracte permise și zile

Angajări la stat în Alba: în  luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.

Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia

  • magaziner

Condiții: studii medii, vechime în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

Publicat

bataie cfr u.png






Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.

 

Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

„Astfel de comportamente...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Întrerupere programată a furnizării de gaz pe mai multe străzi din Ciumbrud. Recomandări pentru locuitori

Publicat

riscurile majore ale încălzirii locuinței cu aragazul. soluția „ieftină”, care

Compania Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 11 februarie 2026, între orele 09:00 și 13:00, pe mai multe străzi din localitatea Ciumbrud, județul Alba. 

Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție.

Astfel, compania va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi:

  • Vasile Lucaci (parțial - numerele 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17 și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

10 februarie: Ziua Mondială a Leguminoaselor. Care sunt beneficiile pentru sănătate și alimentație echilibrată

Publicat

10 februarie: ziua mondială a leguminoaselor. care sunt beneficiile pentru

Ziua Mondială a Leguminoaselor este marcată anual la data de 10 februarie, cu scopul de a evidenția importanța acestor plante ca surse esențiale de hrană la nivel mondial.

Obiectivul marcării acestei zile este de a face cunoscute informaţiile cu privire la beneficiile nutriţionale ale leguminoaselor şi de a organiza activităţi în acest sens la nivel mondial, potrivit www.fao.org.

Culturile de leguminoase, precum lintea, fasolea, mazărea, năutul şi soia, reprezintă opţiuni de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe