Connect with us

ACTUALITATE

Medic epidemiolog: ”Părinţii au rolul să sprijine efortul şcolii privind aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2”

Publicat

Medicul epidemiolog Tania Bejan, şefa Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, consideră că, la reîntoarcerea elevilor în bănci, părinţii au rolul să sprijine efortul şcolii privind aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, insistând şi acasă asupra regulilor de igienă.

Copiii trebuie încurajaţi să socializeze cu prietenii şi colegii, dar cu menţinerea distanţei fizice, este mesajul medicului la deschiderea şcolilor odată cu începerea noului semestru.

„Aş ruga părinţii, în primul rând, să sprijine efortul şcolii privind aplicarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii, insistând şi acasă asupra regulilor de igienă. În cazul în care copilul dezvoltă simptomatologie, părinţii să comunice acest lucru cabinetelor medicale şcolare şi să nu ducă copiii în colectivitate atâta timp cât sunt bolnavi.

Copiii care nu prezintă simptomatologii ale unei infecţii respiratorii, cum ar fi febra sau tusea, trebuie să meargă la şcoală. Părinţii să-i încurajeze să adopte comportamente sănătoase şi regulile de igienă ale mâinilor şi respiraţiei. Copiii trebuie încurajaţi să socializeze, până la urmă, cu prietenii şi colegii, menţinând, bineînţeles, distanţa fizică, deocamdată, în asemenea condiţii”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Tania Bejan.

Medicul epidemiolog consideră că profesorii vor avea rolul de a-i supraveghea pe copii cât timp sunt la şcoală şi să le explice, în mod corect, cât de importante sunt măsurile de spălare a mâinilor şi de purtare a măştii, să aibă grijă la aerisirea încăperilor şi, în mod regulat, să facă acest lucru pe parcursul unei zile.

„Aşa cum ştim, anul 2020 a venit cu o problemă neaşteptată, ne-a schimbat efectiv rutina de zi cu zi, ne-a pus la încercare, în primul rând, capacitatea de adaptare. Ne îngrijorăm pentru sănătatea noastră, dar şi a copiilor, a părinţilor şi bunicilor noştri. Iar începerea şcolii ne face mult mai responsabili. Sănătatea tuturor depinde de fiecare în parte, dar, totodată, fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a învăţa într-un mediu sigur.

Astfel, şcolile au luat câteva măsuri pentru a proteja elevii: la intrarea în şcoli se va face triajul epidemiologic, şcolile sunt dotate cu materiale igienico-sanitare şi de dezinfecţie adecvate. O recomandare foarte importantă ar fi faptul că încurajez spălarea pe mâini în mod frecvent şi riguros, iar purtarea corectă a măştii de protecţie este foarte importantă, de asemenea”, a afirmat medicul.

Imunitatea copiilor, mai puternică decât a adulților în fața SARS-CoV-2

Epidemiologul precizează că imunitatea copiilor este mai puternică decât a adulţilor în faţa SARS-CoV-2, însă ei pot fi asimptomatici purtători şi pot duce acasă virusul, unde ar putea să-şi îmbolnăvească părinţii sau bunicii, persoanele vulnerabile, însă, susţine ea, deschiderea şcolilor este vitală.

„Copiii fac, în general, forme mai uşoare de boală. Eu sunt pro deschiderea şcolilor pentru că am văzut modul de desfăşurare a cursurilor online. Pandemia nu se va termina foarte curând şi trebuie să ne adaptăm şi să găsim cele mai bune soluţii, dar şcoala să continue. Toţi trebuie să fim răspunzători pentru modul nostru de acţiune şi să înţelegem că lucrurile trebuie să meargă mai departe, cu anumite restricţii, dar şcoala este foarte importantă”, a subliniat dr. Tania Bejan. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (373)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (373)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

UN VOLUM REVERENȚĂ

„Eminescu, un cuvânt generator de lumină. Cu darul lui Eminescu, putem să deschidem porțile sufletului”. Vorbele acestea frumoase aparțin unui mare îndrăgostit de Eminescu, artistul Vasile Pop Negreșteanu. Din „Cafeneaua literară” nr. 2 din 2021 aflu că artistul locuiește pe strada „Plantelor”, fereastra casei sale dând spre sanatoriul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO Siguranța nu intră în vacanță”: Pompierii botoșăneni, alături de copiii de la Școala de vară a Liceului „Demostene Botez” Trușești

Publicat

foto siguranța nu intră în vacanță”: pompierii botoșăneni, alături de

Publicitate

Peste 80 de copii înscriși la Școala de vară organizată de Liceul „Demostene Botez” Trușești au avut parte, în această dimineață, de o întâlnire specială cu pompierii botoșăneni. Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între unitatea de învățământ și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani, sub sloganul „Siguranța nu intră în vacanță”.

 

Copiii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zile libere 2025: Când e următoarea minivacanță și câte zile rămân până la finalul anului

Publicat

zile libere 2025: când e următoarea minivacanță și câte zile

Publicitate

Zile libere 2025: următoarea minivacanță pentru români va fi în luna august, cu prilejul sărbătorii Sfintei Maria. Mai sunt patru zile libere, în afara celor de weekend, până la finalul anului 2025.

În acest an, minivacanța de Sfânta Maria va fi de trei zile. Bugetarii și unii angajați din privat vor avea liber vineri, 15 august, plus următoarele două zile de weekend: 16 și 17 august (sâmbătă și duminică).

Zile libere 2025: Adormirea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

SRI: Ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână, doar în aeroporturile cu noul algoritm de detecție certificat

Publicat

sri: ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână, doar

Publicitate

Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat și în aeroporturi din România a creat premisele ridicării restricțiilor privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajul de mână.

Transportul LAGs în recipiente cu o capacitate de până la doi litri va fi însă posibil doar după instalarea noului algoritm de detecție certificat, integrarea sa în cerințele hardware în baza…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe