EVENIMENT
Medici de la o clinică privată, acuzaţi că au eliberat zeci de mii de fişe medicale false pentru permise auto
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au efectuat percheziții la sediul unei clinici medicale private și la o adresă din județul Călărași, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, în perioada 2019-2024, administratorii clinicii respective şi mai mulţi medici ar fi întocmit şi eliberat în fals zeci de mii de fişe medicale necesare obţinerii sau preschimbării permiselor de conducere, fără ca beneficiarii să se prezinte la clinica medicală pentru a fi consultaţi, iar dacă se prezentau, fie nu ar fi fost consultaţi de către toţi medicii înscrişi pe fişele medicale, fie ar fi fost consultaţi de către persoane care nu ar fi avut pregătirea medicală necesară de specialitate.
La percheziţii au fost descoperite şi indisponibilizate sume de bani, parafe medicale, telefoane mobile şi înscrisuri ce ar fi fost folosite la săvârşirea infracţiunilor.
Şase persoane au fost reţinute în acest caz, respectiv doi bărbaţi (46 şi 49 de ani) şi patru femei (între 34 şi 56 de ani), urmând ca vineri aceştia să fie prezentaţi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri privind măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale din Ilfov şi Călăraşi, ai Serviciului Criminalistic Ilfov, precum şi de la alte subunităţi de poliţie din cadrul IPJ Ilfov. Agerpres
EVENIMENT
Sâmbătă începe cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA250. Emma Răducanu, favorita turneului
Ediția a șasea a Transylvania Open WTA 250 debutează sâmbătă, 31 ianuarie, în BTarena din Cluj-Napoca cu un tablou principal puternic, în frunte cu favorita nr. 1 – Emma Răducanu, campioană de Grand Slam care revine pentru a doua oară în fața publicului din Cluj. Cu origini românești, jucătoarea care reprezintă Marea Britanie în circuitul WTA, se bucură de o susținere aparte din partea fanilor din România.
EVENIMENT
Modificări referitoare la telemedicină, adoptate de Guvern. Executivul stabilește condițiile pentru consultații la distanță
Guvernul a adoptat vineri un proiect de ordonanță care clarifică cadrul juridic al telemedicinei. Au fost introduse prevederi care vor permite reglementarea diferențiată a serviciilor medicale furnizate la distanță, în funcție de specialitatea medicală și de tipul serviciului de telemedicină
Se creează astfel temeiul legal necesar pentru recunoașterea faptului că telemedicina nu este aplicabilă în mod uniform tuturor specialităților și tuturor situațiilor clinice,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
ANAF: acțiune de control complexă la firmele de pază. Ce urmăresc inspectorii Antifraudă și cei de la ITM
Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează o acțiune de control, complexă, la nivel național, care vizează firmele de pază, a anunțat, vineri, președintele ANAF, Adrian Nica.
“Avem în momentul acesta o acțiune foarte complexă și foarte întinsă, pentru că e la nivel național, pe partea de industrie din zona firmelor de pază.
O să vedeți o acțiune amplă a Antifraudei, raportată la salariu, la munca la negru, împreună cu colegii de la instituții, respectiv...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
No bine, Cluj! Cum scăpăm de poluare şi ce ne gâdilă la tălpi prin oraş. La mulţi ani, Florin Piersic, adio Hip Hop de garaj!
Pentru a fi printre primii care citesc No bine, Cluj – newsletterul de umor produs de Cluj24 – scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru abonare gratuită.
🟠 Florin Piersic a împlinit azi 90 de ani, o viaţă lungă şi frumoasă de care s-ar putea spune atât de multe, dacă ne-ar lăsa şi pe noi să vorbim.

🟠 Aer irespirabil la Cluj în ultima perioadă din cauza...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
