Connect with us

EVENIMENT

Medicii specialişti din Timişoara infirmă prezenţa infecţiei cu coronavirus la femeia din Deva

Published

on

ambulanta

Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara infirmă prezenţa infecţiei cu coronavirusul COVID 19 pentru pacienta de 56 de ani, ce a fost adusă duminică dimineaţa de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, pentru investigaţii şi stabilirea unui diagnostic precis, a informat Prefectura Hunedoara.

"În urma consultului de specialitate, medicii au stabilit că acest caz nu se încadrează în definiţia de 'infecţie cu coronavirus'. La prezentarea la spital, pacienta nu a avut febră şi nici dispnee. Femeia din Deva se află acum internată într-un salon obişnuit al spitalului din Timişoara, sub supraveghere medicală", se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Hunedoara, remis AGERPRES.

O femeie de 56 de ani, din Deva, s-a prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva, cu stări febrile şi, după un prim consult de specialitate, a fost imediat izolată activându-se procedurile prevăzute pentru situaţii de "posibilă infecţie cu coronavirus".

Pacienta a fost transportată apoi, în condiţii speciale, la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", din Timişoara, pentru stabilirea unui diagnostic precis, deoarece bolnava fusese plecată şapte zile în concediu, în Thailanda. Femeia s-a întors în ţară pe 13 februarie, prin Aeroportul Otopeni. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Derby de coșmar pentru CFR Cluj în SuperLiga. Rapid s-a impus cu 3-1 după o primă repriză devastatoare pentru ardeleni

Published

on

1785703491 cfr cluj.jpg






Rapid și CFR Cluj s-au înfruntat duminică seara, începând cu ora 21:30, în Giulești, în derby-ul etapei a treia din SuperLiga, într-un meci important pentru consolidarea pozițiilor din clasament.

Partida a avut și o miză aparte pentru antrenorul Daniel Pancu, care și-a întâlnit fosta echipă, CFR Cluj, pe care a pregătit-o în sezonul trecut.

Prima repriză. 3-0 pentru Rapid

Rapid a deschis scorul în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO: Șahistul albaiulian Mihnea Costachi, printre câștigătorii Grand Prix Romania, etapa de șah rapid de la Alba Iulia

Published

on

foto: Șahistul albaiulian mihnea costachi, printre câștigătorii grand prix romania,

O nouă performanță obținută de șahistul albaiulian Mihnea Costachi la Grand Prix Romania, etapa de șah rapid de la Alba Iulia. Acesta a fost cel mai bine clasat sportiv din județul Alba și al 4-lea dintre jucătorii români.

Publicitate

Sportivul CSM Unirea Alba Iulia a reușit un parcurs foarte bun: 6 victorii, 3 remize și o înfrângere. Mihnea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

VIDEO: Spectacol de jonglerii cu foc la Alba Iulia, în ultima seară la Zilelele Medievale ale Bălgradului 2026

Published

on

video: spectacol de jonglerii cu foc la alba iulia, în

Zilele Medievale ale Bălgradului 2026 s-au încheiat duminică seara la Alba Iulia cu un spectacol de jonglerii cu foc realizat de trupa SiriuS din Bistrița. 

În inima cetății, în zona Porții a IV-a, trupa SiriuS a îmbinat focul cu arta, creând un spectacol deosebit și o atmosferă de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO. Incendiu la o cabană de lângă Nicula. Pompierii au evacuat la timp o butelie și au evitat o explozie

Published

on

incendiu e1785695705377.jpg






Un incendiu a izbucnit duminică seara la o cabană situată în apropiere de satul Nicula, în comuna Fizeșu Gherlii. Flăcările au cuprins acoperișul construcției, iar pompierii au intervenit rapid pentru limitarea pagubelor și au evacuat o butelie din interior, prevenind riscul unei explozii.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 17:55, iar la fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading