Connect with us

ACTUALITATE

Medicul curant va transmite pacientului scrisoare medicală prin mijloace electronice

Publicat

medic

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia în perioada stării de urgenţă de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis în baza prescripţiilor medicale eliberate de medicii specialişti sau medicii de familie din judeţul de domiciliu, afirmă CNAS într-un comunicat remis presei.

"Începând cu data de 1 aprilie, au intrat în vigoare Normele de aplicare ale HG 140/2018, prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgenţă (Ordinul comun MS/CNAS nr. 539/437/31.03.2020), precum şi Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative (Ordinul CNAS nr. 438/31.03.2020). Cele două ordine au fost publicate atât în Monitorul Oficial, cât şi pe pagina de Internet a CNAS (www.cnas.ro). (...) Pe perioada stării de urgenţă, pacienţii cu afecţiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis (forme farmaceutice orale, subcutane sau intramusculare) în baza prescripţiilor medicale eliberate de medicii specialişti sau medicii de familie din judeţul de domiciliu", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, medicul curant care a asigurat asistenţa medicală şi tratamentele până în prezent va transmite pacientului o scrisoare medicală prin mijloace electronice de comunicare şi, după caz, confirmarea formularului specific din PIAS, în baza cărora vor fi prescrise în continuare tratamentele necesare.

"Ordinul 437/2020 conţine şi procedura de acordare a tratamentelor fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C. Reglementările sunt valabile pentru medicamentele care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis. În cazul tratamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis, pentru pacienţii înscrişi în programele naţionale de sănătate, acestea necesită supraveghere medicală de specialitate şi condiţii speciale de transport. Pentru administrarea acestor tratamente, pacienţii se vor adresa unităţilor sanitare  din apropiere care îşi desfăşoară activitatea în această perioadă", afirmă aceeaşi sursă.

În acest sens, casele teritoriale de asigurări de sănătate vor afişa pe prima pagină a site-urilor proprii lista unităţilor medicale, cu specialităţile pentru care pacienţii cu afecţiuni cronice se pot adresa pe perioada stării de urgenţă.

Totodată, pentru a simplifica modul în care pacienţii pot intra în posesia tratamentelor în baza reţetelor online emise în urma unei consultaţii la distanţă, CNAS susţine că face demersurile necesare pentru ca toate farmaciile să efectueze modificări în softurile utilizate, astfel încât să fie posibilă eliberarea medicamentelor prescrise în baza unor date minime de identificare.

Astfel, medicul poate dicta pacientului datele de identificare a prescripţiei, în situaţia în care pacientul nu deţine un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent.

Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafă al medicului prescriptor; CUI cabinet medic prescriptor; seria, numărul şi data prescripţiei medicale. De asemenea, sunt în lucru şi alte modalităţi de simplificare şi rezolvare a eventualelor probleme punctuale care vor apărea în eliberarea prescripţiilor de medicamente la distanţă, pe care CNAS le va comunica în momentul în care vor putea fi aplicate la nivel naţional.

"Prescripţia medicală transmisă pacientului prin mijloace electronice poate fi utilizată de asiguraţi o singură dată pentru a ridica din farmacie medicamentele prescrise. Atragem atenţia asiguraţilor că utilizarea repetată a unei reţete în sistem offline, în scopul obţinerii unor cantităţi mai mari din medicamentele prescrise, va fi identificată în sistem, constituie fraudă şi va fi sancţionată conform prevederilor legale în vigoare", susţine CNAS.

CNAS recomandă populaţiei, în contextul actual, să ia legătura telefonic cu medicul de familie sau cu medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta dacă, pentru rezolvarea problemelor medicale, este necesară deplasarea la cabinetul medical sau se poate beneficia de o consultaţie la distanţă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii: România trebuie să se pregătească de impact. Recesiunea, aproape de neevitat

Publicat

marius budăi, fostul ministru al muncii: românia trebuie să se

Publicitate

Deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, avertizează că România se apropie de o recesiune tehnică, pe fondul scăderii consumului și al politicilor de austeritate promovate de Guvern. Declarațiile au fost făcute publice într-o postare pe rețelele de socializare, în care acesta critică dur direcția economică actuală.

Potrivit parlamentarului, riscul intrării în recesiune este „aproape de neevitat”, iar situația ar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

competiție de roboticĂ organizată în premieră la botoșani. 16 echipe

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

atenție în trafic! cod galben de ceață pentru județul botoșani

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani

Publicat

elevii liceului de artă „Ștefan luchian” și voluntari din franța,

Publicitate

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor, un eveniment intercultural desfășurat la Casa Tineretului. Activitatea a reunit tineri din medii diferite în jurul gastronomiei, artei și dialogului cultural, oferind un cadru de întâlnire și colaborare.

Pe parcursul evenimentului, participanții au pregătit și degustat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe