Connect with us

EVENIMENT

Membru al clanului Amet Metin, reținut pentru dare de mită. A șofat drogat și a oferit polițiștului șpagă 500 de euro

Publicat

Un bărbat acuzat că i-a oferit în repetate rânduri unui polițist mită pentru a nu fi testat când circula drogat cu metadonă prin Râșnov, județul Brașov, a fost reținut. Procurorii brașoveni spun că este vorba de un membru al clanului Amet Metin, din București.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus reținerea unui bărbat, cunoscut ca membru al clanului lui Amet Metin din Bucureşti, acuzat de dare de mită, în formă continuată.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul, în seara zilei de 3 mai 2021, i-a oferit unui agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov, în mod repetat şi în aceeaşi împrejurare, sumele de 50 euro, 100 euro, 200 euro, 300 euro, 400 euro şi în final 500 euro, cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi şi a fost testat pozitiv la substanţa psihoactivă metadonă, iniţial pentru a nu fi testat, iar apoi pentru a nu i se recolta mostre biologice la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive”, spune Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Poliţistul a refuzat mita şi a denunţat fapta procurorilor.

Bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, în cursul zilei de miercuri, cu propunere de arestare preventivă.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U-BT Cluj, învinsă în Italia după o cursă dramatică de urmărire. Veneția se impune în derby-ul serii din EuroCup

Publicat

u bt cluj venetia.jpg






U-BT Cluj-Napoca a avut miercuri seară una dintre cele mai dificile deplasări ale sezonului, pe terenul formației Umana Reyer Veneția, în etapa a 13-a din BKT EuroCup. Clujenii au pierdut meciul cu scorul de 90 la 83.

Meciul, început la ora 21:00, a adus față în față două echipe aflate în formă excelentă, dornice să își consolideze poziția în zona superioară a Grupei A.

Repriză începută sub...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Permanență la primării și posibile restricții de circulație. Lista completă

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Măsuri de URGENȚĂ și interdicții dispuse în Alba: Autoritățile județene din Alba au dispus o serie de măsuri de urgență și interdicții, în contextul căderilor masive de zăpadă și al prognozei meteo nefavorabile pentru perioada următoare. Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a solicitat tuturor primăriilor să transmită situația problemelor din teritoriu, iar în urma centralizării acestora a fost convocată, miercuri seara, o ședință extraordinară a Comitetului...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu puternic la un atelier auto din Cluj-Napoca. Intervin trei autospeciale și echipaje SMURD

Publicat

pompieri smurd.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unui atelier auto situat pe Calea Dezmirului din municipiu.

Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, potrivit informațiilor preliminare transmise de ISU Cluj.

Din fericire, până la această oră nu au fost semnalate victime și nu există persoane care...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câte zile nu ai voie să speli haine după Bobotează? Tradiții, superstiții și adevărul din spatele obiceiului

Publicat

masina spalat alba 24.jpg






Boboteaza, marcată în fiecare an pe 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și este una dintre cele mai puternice sărbători din calendarul ortodox.

Momentul amintește de Botezul Domnului în Iordan, iar ritualurile de sfințire a apei transformă această zi într-una cu o încărcătură profund spirituală.

Potrivit Alba24, Agheasma Mare sfințită în această zi este considerată un simbol al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe