EVENIMENT
Mesajul SFÂȘIETOR al lui Berbeceanu, la catafalcul polițistului de la SAS Alba: Fetițele sale îl priveau cu cea mai pură iubire
Traian Berbeceanu a postat un mesaj pe contul său de Facebook, după ce a participat la privegherea polițistului Mihai Ioan Moțica (Mișu, cum îi spuneau prietenii) de la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba. Acesta a fost impresionat de fetițele polițistului, care stăteau lângă sicriu privindu-și tatăl cu ”cea mai curată și mai pură iubire”, informează ziarul Alba24.ro.
Totodată, fostul comisar a scris că mulți dintre colegii luptătorului ar dori să participe la înmormântare îmbrăcați în costumele de intervenție și cu mașinile de serviciu, pentru a-l omagia pe unul dintre cei mai buni polițiști din Alba, însă ”anumiți șefuleți nu ar fi de acord”. ”Pe unii dintre cretinii la care se făcea referire în acele discuții îi știu” a scris Berbeceanu.
”Unul dintre cei mai buni polițiști ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba, la doar 44 de ani, a plecat într-o lume mai bună! Era în timpul serviciului și simțindu-se rău s-a prezentat singur, pe picioarele sale, la spital.
A fost puternic și curajos până în ultima clipă… Și nu s-a mai întors! Aseară, împreună cu foarte mulți colegi polițiști, l-am privegheat pe Mișu vrând, cumva, să-i mai fim alături măcar puțin.
Camarazii săi, „mascații”, bărbați puternici și curajoși, niște duri trecuți prin primejdii pe care puțini și le pot măcar imagina, nu și-au mai putut stăpânii lacrimile când au dat ochii cu fetițele colegului nostru.
Micuțele, stăteau lângă sicriu și își priveau tatăl, chipurile fiindu-le încărcate de cea mai curată și mai pură iubire!
Dincolo de tristețea infinită și atmosfera sfâșietoare am perceput multă revoltă! Revolta împotriva unui sistem jegos pentru care, tu, simplu soldat, nu contezi.
Se discuta despre aceea că membri ai SAS din județele învecinate, ar fi vrut să participe la înmormântarea de peste două zile, în echipamentele de intervenție, deplasându-se cu autospecialele de serviciu.
Își doresc tare mult ca în acest mod simplu și onest să-i aducă un ultim omagiu camaradului lor, celui cu care au împărțit de-a lungul multor ani pericolul, momentele cumplite, dar și satisfacția unor reușite profesionale excepționale.
Și, cică, anumiți șefuleți nu ar fi fost de acord, recomandându-le mascaților să se deplaseze, dacă chiar doresc, cu mașinile personale. Îmbrăcați civil.
Pe unii dintre cretinii la care se făcea referire în acele discuții îi știu. Și știu și câte parale au făcut ca polițiști ajunși vremelnic șefi. Și mai știu și că de nenumărate ori mascații și-au riscat viața, sănătatea și și-au neglijat familiile, pentru a rămâne ei șefi.
Cred însă că la conducerea Poliției Române sunt oameni normali, polițiști nu doar cu numele, empatici și înțelepți. Și dintre aceștia, pe unii îi știu.
Și sunt sigur că vor înțelege că peste mulți ani de zile, atunci când fetițele colegului nostru vor fi mari, este de dorit să își amintească că tăticul lor a fost condus pe ultimul drum de polițiști îmbrăcați așa cum se îmbraca el, cu mașinile de poliție pe care și tati le folosea.
Și că mascații le-au dăruit în acele momente triste Drapelul Tricolor pe care tăticul lor îl iubea atât de mult! Mișu merită mult mai mult decât atât!”
Sursa: Alba24.ro
EVENIMENT
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Prima tranșă ar putea fi acordată în primăvară.
Persoanele care au o pensie sub 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, cele cu pensii peste 1.500 de lei dar până la 2.000 de lei vor primi 800 de lei.
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar urma să primească 600 de lei.
Datele pentru 2024 arată că în 23 de județe din România numărul pensionarilor îl depășește pe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
11 februarie: Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, funcțional la nivel național din 2005
Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 este marcată anual din 2009 și este dedicată creșterii gradului de conștientizare privind utilizarea numărului european de urgență 112.
De asemenea, ziua de 11 februarie este o zi de recunoaștere a activității tuturor celor care contribuie la lanțul de servicii de urgență european, după cum indică site-ul www.eena.org.
Pentru susținerea și dezvoltarea serviciului de urgență 112, la nivel european a fost înființată Asociația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bolojan avertizează: Reducerea numărului de comune devine inevitabilă dacă nu creștem eficiența administrației locale
Premierul Ilie Bolojan a avertizat marți că administrația publică locală se află într-un moment decisiv și că, în lipsa unor măsuri reale de eficientizare, România ar putea ajunge la reducerea numărului de comune și la reorganizare administrativă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, unde șeful Executivului a vorbit despre constrângerile bugetare,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Cluj – Rapid, duel decisiv pentru sferturile Cupei României. Meciul din Gruia poate decide soarta calificării în Grupa A
Partida dintre CFR Cluj și Rapid București, programată marți, de la ora 20:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, reprezintă capul de afiș al primei zile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României.
Duelul din Gruia este decisiv pentru stabilirea echipelor calificate în sferturile de finală din Grupa A, într-un context în care calculele calificării rămân deschise până în ultima clipă.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
