Connect with us

EVENIMENT

METEO de WEEKEND în ALBA: Temperaturi maxime de 24 de grade Celsius. Vremea se încălzeşte în următoarele zile

Publicat

După câteva zile cu frig, vânt şi ninsori, la munte, urmează o perioadă cu temperaturi foarte ridicate pentru acest sezon. În Alba vor fi maxime de 24 de grade Celsius, vreme urmând să se încălzească treptat, de vineri.

La munte, maximele ajung la valori de 13 grade la Oaşa, respectiv 17 grade la Arieşeni.

Potrivit ANM, după perioada scurtă de vreme rea, temperaturile vor creşte, începând de vineri, atingând un prag termin pentru vară.„Am traversat un episod mai agitat din punct de vedere meteo, a fost şi vânt intens în mare parte din ţară şi manifestări deosebite. Ninsorilor din zona montană li s-au alăturat căderi de ploaie cu tunete şi fulgere şi chiar de grindină. A fost un pasaj relativ scurt pentru că doar pe parcursul acestei zile şi la începutul nopţii mai aşteptăm astfel de manifestări. Pătrunderea unui aer din ce în ce mai cald se va concretiza, la început, prin apariţia precipitaţiilor mixte în zona montană. Transformarea ninsorilor în lapoviţă şi ploaie, ceea ce nu exclude depunerile de polei în zona montană şi posibil şi pe drumurile care tranzitează zonele montane, încă un motiv suplimentar pentru atenţie sporită pentru cei care au drum în acea parte a ţării. Patrunderea aerului cald va însemna temperaturi mult mai ridicate decât s-au înregistrat în această dimineaţă pentru partea de vest a ţării”, a declarat meteorologul ANM Teodora Cumpănaşu, citată de digi24.ro.

Vă prezentăm condiţii meteo în localităţi din Alba, în perioada 26-28 octombrie.

Vineri, 26 octombrie

Alba Iulia: minime de 6 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Sebeș: minime de 6 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Oaşa: minime de 1 grad Celsius, maxime de 4 grade Celsius; nori şi soare

Aiud: minime de 6 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Blaj: minime de 6 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Ocna Mureş: minime de 5 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Zlatna: minime de 5 grade Celsius, maxime de 12 grade Celsius; nori şi soare

Abrud: minime de 4 grade Celsius, maxime de 11 grade Celsius; nori şi soare

Cîmpeni: minime de 4 grade Celsius, maxime de 11 grade Celsius; nori şi soare

Arieşeni: minime de 1 grad Celsius, maxime de 7 grade Celsius; nori şi soare

Cugir: minime de 6 grade Celsius, maxime de 14 grade Celsius; nori şi soare

Sâmbătă, 27 octombrie

Alba Iulia: minime de 8 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; mai cald

Sebeș: minime de 8 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; mai cald

Oaşa: minime de 6 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; ploaie scurtă

Aiud: minime de 8 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; mai cald

Blaj: minime de 8 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; mai cald

Ocna Mureş: minime de 8 grade Celsius, maxime de 21 grade Celsius; mai cald

Zlatna: minime de 8 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; mai cald

Abrud: minime de 8 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; ploaie scurtă

Cîmpeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; ploaie scurtă

Arieşeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 13 grade Celsius; ploaie scurtă

Cugir: minime de 8 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; mai cald

Duminică, 28 octombrie

Alba Iulia: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

Sebeș: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

Oaşa: minime de 6 grade Celsius, maxime de 13 grade Celsius; parţial însorit

Aiud: minime de 9 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

Blaj: minime de 9 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

Ocna Mureş: minime de 9 grade Celsius, maxime de 23 grade Celsius; parţial însorit

Zlatna: minime de 9 grade Celsius, maxime de 22 grade Celsius; parţial însorit

Abrud: minime de 8 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; parţial însorit

Cîmpeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; parţial însorit

Arieşeni: minime de 8 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; parţial însorit

Cugir: minime de 10 grade Celsius, maxime de 24 grade Celsius; parţial însorit

sursa: accuweather.com

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A10 sensul Aiud-Unirea: Două autoturisme implicate

Publicat

accident rutier pe autostrada a10 sensul aiud unirea: două autoturisme implicate

Un accident rutier a avut loc vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 23.35, pe Autostrada A10, sensul de mers Aiud-Unirea. 

Potrivit ISU Alba, accidentul s-a produs la kilometrul 51. Din primele informații transmise de pompierii militari, în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme.

La fața locului intervin pompierii din Aiud cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Misiunea pompierilor este în dinamică. Știre în curs de actualizare.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „PSD, PNL, USR și UDMR au adus România la cea mai mare explozie de prețuri”

Publicat

senator aur petrisor peiu.jpg






România se confruntă cu cea mai gravă prăbușire a puterii de cumpărare din Europa postbelică, susține liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care pune această situație pe seama guvernării PSD-PNL-USR-UDMR. Potrivit acestuia, scumpirea accelerată a vieții este rezultatul direct al exploziei prețurilor la energie, al reducerii producției interne și al creșterii masive a importurilor.

„Un rezultat concret al...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alejandro de 17 ani, salvatorul unuia dintre copiii căzuți în râul Someș, în Gherla: Nu mă consider un erou

Publicat

copil cazut apa gherla e1769200758106.jpeg






Alejandro, un adolescent de 17 ani a sărit, vineri, în râul Someș și a reușit să îl salveze pe copilul de 5 ani căzut în apă în municipiul Gherla. Din păcate, cel de 4 ani, Gabriel Sebastian, nu a putut fi găsit, fiind căutat de scafandrii de la ISU Cluj până la lăsarea întunericului. Căutările vor fi reluate sâmbătă dimineață.

Cei doi copii, de 4 și 5 ani, erau verișori, și au plecat vineri să...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ChatGPT va ghici câți ani ai: minorii vor fi protejați automat de conținut sensibil. Cum își poate da seama de vârstă

Publicat

chatgpt va ghici câți ani ai: minorii vor fi protejați

OpenAI a anunțat că va lansa în următoarele săptămâni în UE un instrument care ar prezice vârsta celor care folosesc ChatGPT. Astfel, minorii ar putea fi protejați de conținut sensibil.

"Implementăm predicția vârstei pe ChatGPT pentru a ajuta la determinarea momentului în care un cont aparține probabil unei persoane cu vârsta sub 18 ani, astfel încât să putem pune în aplicare experiența și protecțiile adecvate pentru adolescenți", a anunțat compania pe X, citată de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe