Connect with us

EVENIMENT

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni

Publicat

De joi vremea se va răci accentuat, iar frigul pune stăpânire pe toate zonele țării până săptămâna viitoare, anunță meteorologii. De joia viitoare, se va încălzi treptat, iar temperaturile vor deveni normale pentru această perioadă, scrie Mediafax.

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi medii de 12 – 14 grade la valorile maxime, diurne și de 3 – 7 grade la cele minime, nocturne. În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie), vremea se va răci accentuat, astfel încât, în intervalul 12 – 17 februarie, vremea va fi deosebit de rece, vor fi temperaturi maxime de -4…-2 grade și minime de aproximativ -10 grade, nopțile devenind geroase. Ulterior, între 18 și 21 februarie, va avea loc o încălzire treptată, astfel încât, la finalul celei de a doua săptămâni a prognozei, regimul temperaturii aerului se va apropia de normalul perioadei, cu valori de 3 4 grade, ziua și -6…-5 grade, noaptea. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, dar în intervalul 8 – 11 februarie ploile vor fi mai frecvente și moderate cantitativ.

În Crișana, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă, caracterizată prin temperaturi medii diurne în jurul a 12 grade și nocturne cuprinse între 3 și 6 grade, apoi se va răci semnificativ, devenind geroasă în cursul nopților și al dimineților. Astfel, între 12 și 17 februarie, temperaturile maxime, preponderent negative, se vor situa între -6 și -2 grade, în medie regională, iar cele minime vor fi de -12…-10 grade. Ulterior, va avea loc un proces de încălzire, iar la finalul celor două săptămâni de prognoză valorile maximelor termice vor fi de 2 – 3 grade, apropiate de normele perioadei, iar minimele vor fi, în medie, situate în jurul a -7 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar între 8 și 12 februarie ploile vor fi însemnate cantitativ și se vor semnala pe arii extinse.

În Transilvania, valorile termice din primele zile ale intervalului de prognoză vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, respectiv cu medii ale temperaturilor maxime de 11…12 grade și ale celor minime de 1…4 grade. Apoi, vremea se va răci brusc și semnificativ, astfel încât, între 12 și 21 februarie, vremea va fi deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților și se vor înregistra maxime diurne între -8 și 0 grade și minime nocturne între -15 și -10 grade, în medie regională, cu cele mai ridicate valori abia spre finalul celor două săptămâni. Ploi moderate cantitativ și pe arii mai extinse se vor semnala pe 8, 9 și 11 februarie, iar în restul intervalului de prognoză precipitațiile vor fi pe arii restrânse și, în general, slabe cantitativ.

În Maramureș, vremea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale prognozei, când se vor înregistra temperaturi maxime de aproximativ 10 grade, în medie, iar cele minime se vor situa între 3 și 5 grade. Ulterior, ca urmare a unei răciri accentuate, în intervalul 12 – 21 februarie, mediile valorilor diurne vor fi negative, cuprinse între -8 și 0 grade, cu cele mai scăzute la finalul primei săptămâni de prognoză. În același interval, valorile termice minimie se vor situa între – 14 și -10 grade, caracterizând o vreme geroasă în cursul nopților și al dimineților. Între 8 și 12 februarie, vor fi ploi pe arii extinse, local însemnate cantitativ. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații se va menține relativ ridicată, dar acestea vor fi în general slabe.

În Moldova, vremea va fi rece în prima zi a intervalului de prognoză, când maxima temperaturii aerului mediată la scara întregii regiuni va fi de 2 grade, apoi se va încălzi, iar valoarea medie va atinge 8…10 grade în următoarele zile. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, cu o valoare medie de -4 grade la început, apoi 1…2 grade. Dar, din 12 februarie, ca urmare a unei răciri accentuate, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților, cu valori termice situate între -6 și 0 grade, la valorile maxime și -14…-8 grade, în cursul nopților. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 7, 8 și 11 februarie, iar în restul intervalului de prognoză acestea vor fi prezente doar pe arii restrânse și vor fi, în general, slabe cantitativ.

În Dobrogea, între 8 și 11 februarie vremea va fi deosebit de caldă, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 13…15 grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 8 grade. Ulterior, vremea se va răci accentuat și media maximelor diurne va avea valori negative, între -4 și 0 grade în intervalul 12 – 19 februarie și abia în ultimele zile va deveni ușor pozitivă, spre 2 grade pe 21 februarie. Iar nopțile vor fi reci după data de 12 februarie, cu valori nocturne ce se vor situa, în medie, între -9 și -4 grade, până la finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datelor de 8, 11 și 12 februarie, iar în rest doar izolat se vor semnala precipitații slabe.

În Muntenia, până în data de 11 februarie valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu maxime ce vor ajunge la medii de 14…15 grade și minime ce se vor situa în medie între 2 și 6 grade. Apoi, vremea se va răci brusc și accentuat, astfel încât în perioada 12 – 18 februarie media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea a celor nocturne va fi la limita gerului, de aproximativ -10 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creștere ușoară a regimului termic, maximele să tindă spre 0…2 grade, iar minimele spre -8…-6 grade. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, local și temporar în perioada 8-12 februarie și doar trecător și pe arii restrânse în restul intervalului.

În Oltenia, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit, până în data de 11 februarie, când se vor înregistra valori termice diurne medii cuprinse între 10 și 14 grade și temperaturi medii nocturne între 4 și 7 grade. Apoi, vremea se va răci brusc și accentuat, astfel încât în perioada 12 – 18 februarie media temperaturilor maxime va fi de -2…0 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a -10 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creștere ușoară a regimului termic, spre maxime medii de 2…3 grade și minime de -8…-6 grade. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, local și temporar în perioada 8-12 februarie și doar trecător și izolat în restul intervalului.

La munte, până în data de 11 februarie vremea va fi caldă cu maxime în medie cuprinse între 4 și 6 grade și minime medii de -2…0 grade. Apoi se va răci brusc și accentuat, astfel încât perioada 12 – 17 februarie va fi geroasă, cu o medie a valorilor diurne de -14…-12 grade și cu temperaturi medii nocturne ce se vor situa în general între -20 și -16 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creștere ușoară și treptată a regimului termic, spre maxime medii de -8…-6 grade și minime de -14…-12 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, dar în intervalul 8 – 11 februarie acestea vor fi mai frecvente și în general moderate cantitativ.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Angajat al Primăriei Jidvei, condamnat pentru că făcea rachiu și coniac de casă: Cum ”s-a trezit” cu poliția în pivniță

Publicat

video: angajat al primăriei jidvei, condamnat pentru că făcea rachiu

Un bărbat din Jidvei, angajat al primăriei, a fost recent condamnat de magistrații Judecătoriei Blaj. Motivul pentru care a ajuns în fața instanței a fost detaliat de magistrați în motivarea instanței. 

Mai exact, bărbatul producea alcool acasă, în gospodăria sa, iar apoi îl vindea. Din câte se pare acesta făcea coniac și rachiu de casă pe care le vindea fără a avea documente legale. În data de 26 iunie 2025, magistrații Judecătoriei Blaj l-au condamnat pe bărbat, în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tarife mai mari pentru transport cu autobuzul pe mai multe trasee din Alba. Care vor fi noile prețuri la bilete și abonamente

Publicat

tarife mai mari pentru transport cu autobuzul pe mai multe

Transportul cu autobuzul va fi mai scump pe mai multe trasee din județul Alba. Sunt propuse noi prețuri la bilete și abonamente.

Este vorba despre trasee operate de firma Excelent Trans, în zonele Aiud, Ocna Mureș și Blaj.

Propunerea intră la aprobare în ședința Consiliului Județean Alba din 7 iulie.

Sunt vizate traseele:

  • cod 11: Aiud-Ponor-Geogel
  • cod 13: Aiud-Hopârta-Turdaș
  • cod 14: Aiud-Beța
  • cod 18: Aiud-Mirăslău-Lopadea Veche
  • cod 22: Ocna Mureș-Noșlac-Găbud
  • cod 23: Ocna…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Începe întâlnirea Tinerilor Catolici de la Cluj-Napoca. O zi dedicată curajului de a fi lumină. Spectacol cu un preot DJ

Publicat

iiet25cov.jpg

Cluj-Napoca devine, joi, inima tineretului greco-catolic din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla. Sute de adolescenți și tineri vor participa la acest eveniment din cadrul Anului național dedicat ,,Cardinalului Iuliu Hossu”, organizat de Birourile de Pastorația Tinerilor și Copiilor în parteneriat cu Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, ASTRU Cluj și Zileos România. 

Întregul program se desfășoară în două locații-cheie: sediul…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: notele la examen, publicate astăzi. Elevii află rezultatele pentru admiterea la liceu

Publicat

rezultate evaluare naȚionalĂ 2025: notele la examen, publicate astăzi. elevii

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: Ministerul Educației publică joi, 3 iulie, notele și mediile elevilor la examen. Rezultatele vor fi comunicate până cel târziu la ora 12.00.

Pe baza mediilor de la Evaluare Națională, elevii se vor putea înscrie la liceu.

Notele și mediile absolvenților de gimnaziu vor fi publicate anonimizat, cu codul acestora și școala de proveniență.

Joi, 3 iulie, în intervalul orar 14.00-18.00, dar și în 4-5 iulie, elevii pot cere să-și vadă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe