EVENIMENT
Meteorologii au anunțat vremea pentru următoarele 2 săptămâni. Data la care vine iar canicula
În următoarele zile, vremea se va răci, iar temperaturile medii vor ajunge la 28 de grade Celsius. După 10 iunie se va încălzi, temperaturile urmând să urce până la 34 de grade Celsius. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat luni prognoza pentru perioada 6 - 19 iunie.
BANAT
Valorile termice diurne vor marca o scădere până în data de 10 iunie, de la medii de 29 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi semnificativ, iar
în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 33 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 30 de grade. Variațiile
temperaturilor nocturne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 15...17 grade. Condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe aproape tot parcursul intervalului de anticipație, dar în perioada 8-10 iunie vor fi averse posibil torențiale și cantități mai importante de apă.
CRIŞANA
Temperaturile maxime vor marca o scădere ușoară până în data de 10 iunie, de la medii de 28 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice diurne spre medii de 29...30 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 14...16 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 8-10 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi în creștere.
TRANSILVANIA
Valorile termice diurne vor avea ușoare variații pâna în data de 10 iunie, iar media acestora va fi de 25...26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 30...31 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea ușoare oscilații pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi de 11...14 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică. În perioada 9-11 iunie și după data de 16 iunie probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi ridicată.
MARAMUREŞ
Până în data de 10 iunie, variațiile termice diurne nu vor fi semnificative, iar media maximelor va fi de 26...28 de grade. Apoi, pană în data de 16 iunie, maximele termice vor fi în creștere până la valori, în medie, de 30...31 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime, spre medii de 28 de grade. Temperaturile nocturne vor avea ușoare oscilații pe tot parcursul intervalului, cu o tendință de creștere ușoară, iar media acestora va fi de 12...15 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate
atmosferică, însă în zilele de 9 și 10 iunie și după data de 15 iunie, probabilitatea pentru averse torențiale și cantități mai importante de apă va fi ridicată.
MOLDOVA
Valorile termice diurne vor avea ușoare variații pâna în data de 11 iunie, iar media acestora va fi de 27...28 de grade. După data de 11 iunie, vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 16 iunie, media regională va fi de 32 de grade. După această dată, va exista din nou tendința de scădere a valorilor termice maxime spre medii de 29...30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea tendința de creștere ușoară pe tot parcursul intervalului, de la medii de 13...14 grade, spre medii de 17 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică, dar în zilele de 10 și 11 iunie și spre sfârșitul intervalului, probabilitatea pentru averse torențiale și cantități importante de apă va fi ridicată.
DOBROGEA
Valorile termice, indeosebi cele diurne, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile maximelor vor crește de la 23...24 de grade, spre 30 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile diurne vor scădea ușor până la medii de 28 de grade. Mediile temperaturilor minime vor varia ușor pe tot parcursul celor două săptamâni, cu tendință de creștere de la valori de 16 grade, până la 19...20 de grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în prima sâptămână din interval, când vor fi averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă.
MUNTENIA
Valorile termice, indeosebi cele maxime, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 26...28 de grade, spre 34 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile maxime vor scădea ușor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, cu tendință
de creștere de la valori de 14 grade, până la 17...18 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 10 și 11 iunie.
OLTENIA
Valorile termice, îndeosebi cele maxime, vor avea tendința de creștere până în jurul datei de 16 iunie. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 27...28 de grade, spre 33...34 de grade. Spre sfârșitul intervalului, valorile maxime vor scădea ușor până la medii de 32 de grade. Mediile temperaturilor nocturne vor varia ușor pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 14...15 grade, până la 17...18 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate amosferică pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 9 și 10 iunie.
LA MUNTE
Valorile termice vor avea tendința de creștere ușoară și treptată pe aproape tot parcursul intervalului. Astfel, mediile valorilor diurne vor crește de la 16 grade, spre 21 de grade. Mediile
temperaturilor minime vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, cu tendință de creștere de la valori de 8...9 grade, până la 11...12 grade. Vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate pe întreg intervalul de anticipație, dar probabilitatea pentru averse ce vor avea și caracter torențial și izolat cantități mai importante de apă va fi ridicată în zilele de 9, 10 și 11 iunie și la sfârșitul intervalului.
EVENIMENT
VIDEO: Nici un gest sau vreo urmă de emoție din partea Adrianei Viliginschi la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spune avocatul său
Adriana Viliginschi, fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, a ajuns joi 12 februarie la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceasta a contestat arestarea preventivă în dosarul în care este acuzată că a ajutat-o pe Amiana Paștină să își omoare mama.
Procurorii susțin că Adriana Viliginschi i-ar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei. Drept urmare procurorii au cerut arestarea preventivă, iar magistrații Tribunalului Sibiu au admis în urmă cu câteva zile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujul, în topul mașinilor cu probleme. Aproape 7 din 10 vehicule verificate de RAR aveau nereguli
Situație alarmantă pe drumurile din Cluj. În urma controalelor efectuate de Registrul Auto Român în 2025, 67,8% dintre vehiculele verificate în județ prezentau neconformități tehnice sau probleme legate de acte.
Mai grav, aproape 8% dintre mașini au fost considerate pericol iminent de accident.
Aproape 200 de mașini, pericol iminent de accident în Cluj
În județul Cluj au fost controlate 2.587 de vehicule....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia. Ascundea ”marfa” în diferite obiecte pe care le trimitea prin curier
Traficant de droguri de mare risc, prins de BCCO Alba Iulia: Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
O femeie din Bistra este cercetată de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 11 spre 12 februarie 2026, polițiștii Postului de Poliție Bistra au oprit, pentru control, pe DN 75, pe raza localității Bistra, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bistra.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,99mg/litru alcool pur în aerul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
