EVENIMENT
Metodologia pentru cele două ore de învățare remedială obligatorii în clasele primare, din anul școlar 2025-2026, a fost aprobată
Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, obligatorii din anul școlar 2025-2026, a fost aprobată prin ordin de ministru, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, joi, 25 septembrie.
De asemenea, ordinul de ministru care aprobă metodologia urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, metodologia, recent aprobată, reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO Autostrada A1 Sebeș – Nădlac: a fost finalizată străpungerea tunelului 1, pe secțiunea Margina-Holdea. Stadiul lucrărilor
Autostrada A1 Sebeș-Nădlac, lotul Lugoj-Deva: A fost realizată străpungerea unei noi galerii a ansamblului de tuneluri construit pe secțiunea de autostradă Margina – Holdea (A1), a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Potrivit sursei citate, în 10 noiembrie a fost finalizată străpungerea galeriei Tunelului 1, pe sensul de deplasare Lugoj – Deva (calea 1). La sfârșitul lunii iulie, s-a realizat și străpungerea galeriei de pe calea 2 (sensul Deva-Lugoj).
”Forajele pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Vasile Pușcaș acuză un procuror din Bihor de abuz și manipulare: Discută cum să preseze și să aresteze judecători
Omul de afaceri Vasile Pușcaș a declarat luni că procurorul Cristian Ardelean cel care instrumentează dosarul de delapidare în care este acuzat, ar fi implicat într-o discuție în care se vorbește despre presiuni asupra judecătorilor. Pușcaș îl acuză că „a fabricat dosare” și „a distrus imaginea magistraturii”.
Vasile Pușcaș a lansat acuzații extrem de grave la adresa procurorului Cristian Ardelean,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dosar penal pentru evaziune fiscală la Alba Iulia: sunt cercetați administratorul unei firme și contabilul. Ce spun procurorii
Dosar penal pentru evaziune fiscală la Alba Iulia: administratorul unei firme și un contabil sunt cercetați penal pentru un prejudiciu de aproape 700.000 de lei. În acest caz au fost derulate și percheziții, administratorul fiind însoțit, de la aeroport, pentru a fi prezent la acțiuni.
Potrivit Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, în 7 noiembrie, procurorii și polițiștii (IPJ Alba) – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat percheziții domiciliare în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ce dificit are România: Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a urcat la aproape 24,5 miliarde de euro, după primele nouă luni ale acestui an, fiind mai mare peste un miliard de euro (+4,3%) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Deficitul balanței comerciale apare atunci când un stat importă mai multe bunuri și servicii decât exportă.
Adică cheltuiește mai mult pe produse din…
Citește mai mult pe Alba24.ro

