Connect with us

ACTUALITATE

Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar, puse în dezbatere publică de Ministerul Educației

Publicat

elevi

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, marți, Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, principalele noutăţi incluse în proiectul de metodologie referindu-se la constituirea formaţiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum şi soluţionarea situaţiilor excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC, constituirea formaţiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unităţii de învăţământ şi aprobate de Consiliul de administraţie, procedură care să asigure transparenţă, echitate, nondiscriminare şi incluziune.

De asemenea, situaţiile excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate şi soluţionate de Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti, în baza unor proceduri proprii.

Propunerile, observaţiile şi sugestiile pe marginea proiectului de metodologie propus de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie 2020. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziție la Botoșani! Tânăr cercetat pentru pornografie infantilă și acte sexuale cu un minor

Publicat

video: familie întreagă, din botoșani, care s ar fi autoizolat de

Publicitate

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și viol săvârșit asupra unui minor.
Din probatoriul administrat,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Publicat

video: copiii din parohia „sfântul ioan botezătorul” din botoșani au

Publicitate

În cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”, în contextul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul ”din Botoșani, copiii au participat, marți, la un atelier de litografiere a icoanelor, experiență care a îmbinat formarea artistică cu aprofundarea valorilor credinței ortodoxe.

Activitatea a fost dedicată realizării icoanelor sfintelor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Publicat

foto: Ștefan nastasiu, elev în clasa a x a la colegiul

Publicitate

Un licean botoșănean a demonstrat că, într-un secol al vitezei, guvernat de tehnologie, pasiunea pentru literatură poate naște produse demne de laudă. Recent, tânărul a publicat propria carte de poezii, un volum cu și pentru suflet.

 

Este vorba despre Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”, profilul bilingv franceză. Volumul intitulat ,,Vaporul minții” a fost publicat recent, însă nu a avut parte de un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe