EVENIMENT
Microbuz răsturnat la Ilișești - Suceava, după o coliziune cu un autoturism. Trei persoane au fost rănite
Trei persoane au ajuns vineri la spital, în urma unui accident rutier produs pe DN17 pe raza localităţii Ilişeşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, în coliziunea dintre un microbuz şi un autoturism trei persoane au fost rănite şi, în urma evaluării medicale la faţa locului, au fost transportate la spital, conştiente şi cooperante.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că toate persoanele rănite se aflau în microbuz, care în urma coliziunii s-a răsturnat, iar din autoturism nu a rezultat nicio victimă.
Niciuna din cele trei victime nu a fost încarcerată.
La locul accidentului au intervenit modulul SMURD cu autospeciala pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM şi B2), precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. AGERPRES
Un atac informatic de tip ransomware, denumit „Gentlemen”, care a afectat infrastructura IT de business a Societății Complexul Energetic Oltenia, a fost identificat vineri, în jurul orei 01:40, au anunțat, sâmbătă, oficialii companiei.
Specialiștii DNSC analizează în prezent amploarea incidentului, au confirmat pentru Mediafax oficialii instituției.
„Am fost notificați de ieri, investigația și activități de remediere în urmă incidentului sunt în curs. În acest moment...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox 2026: Peste 30 de sfinți români noi introduși. Perioadele de post din an. Zilele când nu se fac nunți
Din 2026, în calendarul ortodox vor fi cu peste 30 de sfinți români în plus, ca urmare a deciziilor de canonizare a mărturisitorilor din perioada comunistă, a sfintelor femei și a cuvioșilor români athoniți, potrivit basilica.ro.
Calendarul ortodox pentru anul 2026, care este deja disponibil la pangarele bisericești și online, include pe cei 16 sfinți duhovnici și mărturisitori din secolul 20, dar și 16 sfinte românce din diferite secole, care au fost canonizate în luna iulie de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, ghețuș, polei și viscol. Avertizare ANM
Administrația Național de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare de intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, ghețuș, polei și viscol, care vizează, în intervalul 27 decembrie, ora 10:30 - 29 decembrie, ora 21:00, zona montană, Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în nordul Moldovei și în vestul Olteniei cu viteze de 50 -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
WhatsApp va elimina o funcție importantă, din ianuarie 2026. Care este motivul și ce poți face pentru a continua să o folosești
WhatsApp va elimina o funcție importantă în ianuarie 2026: ChatGPT nu va mai fi disponibil.
ChatGPT şi alţi boţi de AI nu vor mai putea funcţiona pe WhatsApp, după ce Meta a schimbat regulile, special pentru a interzice soluţiile terţe de inteligenţă artificială.
Astfel, chatbot-ul dezvoltat de OpenAI şi ceilalţi chatboţi terţi de AI vor...
Citește mai mult pe Alba24.ro
