Connect with us

ACTUALITATE

Microparticulele de plastic din apa de băut, risc ''scăzut'' pentru sănătatea umană

Published

on

sursa foto: facebook

Microparticulele de plastic din apa potabilă prezintă un risc ''scăzut'' pentru sănătatea oamenilor, la nivelurile înregistrate în prezent, fiind însă necesare studii suplimentare pentru a oferi asigurări consumatorilor, a precizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters.

Studii realizate pe parcursul anului trecut referitoare la particulele din plastic detectate în apa de la robinet şi în cea îmbuteliată au stârnit îngrijorare în rândul publicului, însă datele disponibile până în prezent par încurajatoare, a precizat agenţia ONU din domeniul sănătăţii în primul său raport asupra unor potenţialelor riscuri pentru sănătate asociate cu ingerarea microplasticelor.

Microplasticele pătrund în sursele de apă potabilă în special prin deversarea apelor reziduale, a mai precizat OMS. Potrivit probelor analizate, microplasticele descoperite în anumite cazuri în apa îmbuteliată par să fie rezultatul, cel puţin parţial, al procesului de îmbuteliere sau de ambalare, prin folosirea dopurilor din plastic, se mai spune în raport.

"Mesajul principal este de a asigura consumatorii de apă potabilă din întreaga lume că, pe baza acestei evaluări, estimăm un risc scăzut", a precizat Bruce Gordon, din cadrul departamentului pentru sănătate publică al OMS, într-o întâlnire de informare.

OMS nu a recomandat monitorizarea de rutină a microplasticelor din apa de băut. Studiile viitoare ar trebui să se axeze însă pe probleme precum ce se întâmplă cu aditivii chimici din particulele intrate în tractul gastrointestinal, se mai spune în raport.

Cele mai multe particule de plastic din apă au dimensiuni mai mari de 150 de micrometri în diametru şi sunt eliminate din organism prin excreţie, în timp ce ''particulele mai mici au o probabilitate mai mare de a traversa peretele intestinal şi de a ajunge la alte ţesuturi'', se mai spune în raport.

Temerile privind urmările asupra sănătăţii s-au concentrat asupra particulelor mai mici, a precizat Jennifer De France, expert tehnic în cadrul OMS şi unul dintre autorii raportului.

"Pentru aceste particule de dimensiuni mai mici, în cazul cărora datele existente sunt insuficiente, trebuie să ştim mai multe despre ce anume este absorbit, distribuţia şi impactul acestora", a mai spus aceasta.

Sunt necesare mai multe studii referitoare la riscurile cauzate de expunerea la microplastice în mediul înconjurător - ''în apa de băut, aer şi alimente'', a precizat ea.

"Nu există date disponibile care să arate că microplasticele reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, dar acest lucru nu înseamnă însă că sunt inofensive", a precizat Alice Horton, cercetătoare în domeniul microplasticelor în cadrul Centrului Naţional Britanic de Oceanografie, într-o declaraţie pe marginea raportului OMS.

"Este important să punem temerile privind expunerea la microplasticele din apa de băut în context: suntem expuşi tot timpul la microplastice în viaţa de zi cu zi provenind de la un număr mare de surse, apa potabilă fiind doar una dintre acestea", a mai spus ea.

Poluarea cu plastic este atât de răspândită în mediul înconjurător încât o persoană ar putea ingera cinci grame pe săptămână, echivalentul unui card de credit, este concluzia unu studiu realizat în iunie, la cererea organizaţiei nonguvernamentale WWF International. Potrivit acestui studiu, cea mai importantă sursă de ingerare a plasticului este apa potabilă, o altă sursă importantă fiind fructele de mare.

În cazul apei, cel mai mare pericol pentru sănătate este reprezentat de agenţii microbieni - proveniţi inclusiv de la apele reziduale ale fermelor de animale, care pătrund în sursele de apă potabilă - şi pot provoca boli diareice, în special în ţările sărace, care nu au sisteme de tratare a apei, potrivit OMS.

Circa 2 miliarde de persoane consumă apă contaminată cu fecale, ceea ce cauzează aproape 1 milion de decese anual, a precizat Gordon, adăugând: ''Această problemă trebuie să fie în centrul atenţiei organismelor de reglementare din toată lumea''. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading