EVENIMENT
Mii de amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor privind combaterea COVID-19
Peste 5.300 de amenzi, în valoare de aproximativ 1,3 milioane de lei, au fost aplicate de autorităţi, în ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni de verificare a respectării măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, vineri, AGERPRES, poliţiştii şi reprezentanţii celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
"Astfel, peste 4.700 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 795 de acţiuni de verificare, la nivel naţional. Au fost efectuate 52.355 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 5.346 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.301.380 de lei", se precizează în comunicat. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți - așa cum este și februarie 2026 - și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de semnificații, tradiții și sărbători vechi, în care iarna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ziua a doua la Transylvania Open WTA250. Încep primele partide din tabloul principal și acces gratuit pentru spectatori
Transylvania Open WTA250 continuă duminică cu o zi plină de tenis de calitate la BT Arena.
Ziua a doua a turneului aduce pe cele două terenuri meciuri decisive din calificări, primele confruntări de pe tabloul principal de simplu, dar și partide din proba de dublu.
Programul zilei de duminică
Programul de duminică debutează la ora 11:00, pe Terenul Central, cu meciuri din calificări. Capul de serie numărul 3,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare pentru dispozitivele Android, de la Bitdefender: Pericol, din cauza unui nou virus care fură date bancare
Alertă pe Android: Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare.
Hugging Face este o platformă de găzduire online open-source, folosită de obicei pentru a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
