Connect with us

ACTUALITATE

Ministerul Culturii: Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, deschise cu până la 50% din capacitatea maximă

Publicat

teatru fito

Evenimentele organizate în spaţii închise, precum cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte, pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, ca urmare a creşterii ratei de incidenţă cumulate la peste 3/1000 de locuitori, anunţă Ministerul Culturii.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la patru persoane, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES.

Schimbări suportă şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, care sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

"În toate cele trei situaţii descrise mai sus, participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare", precizează ministerul.

Singurele care nu suferă restricţii suplimentare

Singurele care nu suferă restricţii suplimentare şi se derulează ca şi până acum sunt activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, şcolilor populare de artă şi meserii.

Derularea evenimentelor în aer liber cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori este permisă doar dacă persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi au 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În localităţile/judeţele unde rata incidenţei cumulate depăşeşte 6/1000 de locuitori, activităţile cu publicul sunt interzise. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Un tânăr de 21 de ani, din Mihăileni, ar fi furat o mașină și a condus-o fără permis

Publicat

un tânăr de 21 de ani, din mihăileni, ar fi

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 29 decembrie 2025, tânărul ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus pe drumurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Femeie de 45 de ani, din Săveni, dusă cu escortă la locul de detenție

Publicat

mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. doi bărbați din

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Săveni, pe numele unei femei, de 45 de ani, din orașul Săveni.

 

Femeia a fost condamnată la 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

 

Aceasta a fost identificată în localitatea de domiciliu, fiind escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 800 de articole pirotehnice ridicate de polițiști la Tudora

Publicat

peste 800 de articole pirotehnice ridicate de polițiști la tudora

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare, marți, două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Tudora, în vederea probării activității infracționale în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere în județul Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere în județul

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, precum și depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.

 

Valoarea sancțiunilor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe