Connect with us

EDUCATIE

Ministerul Educaţiei: 25 de elevi au obţinut media 10 la simularea Evaluării Naţionale. 65% au avut note mai mari sau egale cu 5

Publicat



examen

65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susţinut simularea probelor Evaluării Naţionale au avut medii mai mari sau egale cu 5, informează, vineri seara, Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 25 de elevi au obţinut media 10 la simulare.

Ministerul Educaţiei anunţă că, potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în cursul zilei de vineri au fost comunicate rezultatele obţinute de elevii care au participat la probele scrise, în perioada 29 – 31 martie.

* la Limba şi literatura română – 71,17% au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 88 de elevi au luat nota 10;

* la Matematică – 59,77% au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 980 de elevi au obţinut nota 10;

* la Limba şi literatura maternă – 79,49% dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 22 au luat nota 10.

Procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 65,6%, iar 25 de elevi au obţinut media 10.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute în Bucureşti (82,1%) şi în judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%).

“Comparativ cu simulările din anii precedenţi, rezultatele indică o creştere substanţială a mediilor mai mari sau egale cu 5: anul 2016 – 44,05%, 2017 – 51,47%, 2018 – 47%, 2019 – 53,1%, 2021 – 65,6%”, precizează Ministerul Educaţiei. Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


EDUCATIE

Ministrul Educației: mai mult de jumătate dintre profesorii din România s-au vaccinat

Publicat

Mai mult de jumătate dintre profesori și personalul didactic din România s-au vaccinat, a declarat luni Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la Digi24. „Cred că am trecut de 50%, dar nu am datele, nu are nimeni”, a spus ministrul.

Câmpeanu spune că 160.000 de angajați din educație s-au vaccinat, conform datelor din platforma de vaccinare, la care se adaugă cei care au primit vaccinul în maratoanele de vaccinare sau evenimentele drive-thru. „Trebuie să ajungem la un procent de 70%”, a spus Cîmpeanu.

În total în sistemul de educație sunt în jur de 350.000 de angajați. Ministrul spune că a cerut școlilor statistica exactă a personalului vaccinat și că datele vor fi aflate miercuri.

Ministrul a adăugat că peste 47.000 de elevi s-au vaccinat.

„Zilele trecute aveam 11.000 de elevi cu vârsta de 16 ani, 14.000 de elevi cu vârsta de 17 ani și peste 23.000 de elevi de 18 ani”, a precizat Câmpeanu.

Rata de infectare în rândul elevilor este foarte mică

Ministrul a adăugat că rata de infectare în rândul elevilor este foarte mică.

„Sunt 40 în București și 260 în întreaga țară, de elevi confirmați pozitiv. Dar există, și din cauza asta trebuie să păstrăm regulile”.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu susține că este posibil ca de miercuri elevii să poată merge la școală în București, indiferent de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București, a Inspectoratului Școlar a Municipiului București și a Direcției de Sănătate Publică.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe

EDUCATIE

Elevii de clasa a VI-a susţin proba la Limbă şi comunicare din cadrul Evaluării naţionale

Publicat

examen

Elevii claselor a VI-a susţin, miercuri, prima probă scrisă – cea la Limbă şi comunicare – din cadrul Evaluării naţionale.

Următoarea probă, cea la Matematică şi Ştiinţele naturii, are loc joi.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, cele două teste vizează evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscrişi în clasa a VI-a la începutul anului şcolar.

Elevii de clasa a VI-a susţin proba la Limbă şi comunicare din cadrul Evaluării naţionale. Calendar

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a / EN IV) are următorul calendar – Limba română (18 mai), Matematică (19 mai) şi Limba maternă (20 mai).

Probele scrise la Limba română şi Limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susţinute în data de 26 mai. Proba de Matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 28 mai.

Elevii de clasa a VI-a susţin proba la Limbă şi comunicare din cadrul Evaluării naţionale cu PREZENȚĂ FIZICĂ

“Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, afirmă sursa citată.

Conform aceleiaşi surse, testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

“Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate”, precizează Ministerul Educaţiei. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Evaluările naționale la clasele a VI-a, a IV-a și a II-a încep miercuri cu prezența fizică a elevilor

Publicat

copii elevi scoala clasa
Arhivă Foto

Miercuri încep evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și II-a. Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ, a anunțat Ministerul Educației.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, prima probă scrisă, de limbă și comunicare, se adresează elevilor din clasele a VI-a și începe miercuri. Următoarea probă, la matematică și științele naturii, are loc joi.

„Cele două teste vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar”, a transmis ministerul.

Evaluarea la clasa a IV-a se desfășoară după următorul următorul calendar: limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai).

Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a sunt programate în 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în 26 mai, iar proba de matematică este programată în 27 mai. Proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 28 mai.

„Toate probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, a mai informat Ministerul Educației.

Conform acestuia, testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) și au un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării testelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasele a IV-a și a VI-a.

Corectarea testelor se va face în școli în cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Ministerul anunță că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea vor fi valorificate strict la nivelul școlii prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, și prin informarea elevilor și a părinților.

sursa: mediafax.ro

Citește mai departe

EDUCATIE

Elevii din Iași se reîntorc la școală. Cele 110 unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiu intră în scenariul verde

Publicat

Elevii care învaţă în municipiul Iaşi vor începe, de luni, să înveţe în scenariul verde, decizia fiind adoptată în şedinţa de vineri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, pentru prima dată de la începutul anului.

Decizia ca 110 de instituţii din învăţământul preuniversitar din municipiul Iaşi să treacă în scenariul verde de predare a fost luată întrucât rata de incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este de sub 1 la 1.000 de locuitori, respectiv, de 0,81 la mia de locuitori cât a fost la nivelul zilei de joi, 6 mai.

“Scenariul verde” sau “scenariul 1” presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Potrivit reglementărilor în vigoare, scenariul de funcţionare poate fi modificat săptămânal în funcţie de evoluţia epidemiologică de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

“Reînceperea în condiţii cât se poate de apropiate de normalitate a cursurilor în învăţământul preuniversitar este un motiv de bucurie pentru toţi elevii, care abia aşteaptă să continue deprinderea de noi cunoştinţe din toate materiile studiate.

Îi asigur de suportul meu pe toţi copiii, elevii, profesorii şi părinţii care trăiesc emoţiile fiecărei zile de şcoală. Ca şi până acum, vom lua toate măsurile necesare pentru bunul mers al şcolii, de la asigurarea de curse speciale pentru preşcolari şi elevi şi a măsurilor de distanţare şi dezinfecţie în mijloacele de transport public la fluidizarea traficului rutier şi asigurarea pazei şi ordinii publice în vecinătatea unităţilor de învăţământ”, spune primarul Mihai Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă.

Edilul a dat asigurări că începând de luni toate cadrele medicale şcolare vor fi prezente în unităţile de învăţământ şi atrage atenţia că deşi rata de infectare a scăzut, pandemia nu s-a încheiat.

“Rata de infectare în oraşul nostru are o tendinţă de scădere, dar – atenţie! – pandemia nu s-a încheiat!

Prin urmare, este limpede că un ritm susţinut de vaccinare şi respectarea normelor de siguranţă sanitară sunt calea de a reveni la normalitate.

În aceste condiţii, îi rog pe toţi ieşenii să menţină acelaşi respect pentru sănătatea comunităţii, ca o garanţie a reîntoarcerii la deprinderile fireşti de care avem atâta nevoie. Iar dacă acest an şcolar a fost în mare măsură afectat de pandemie, sper ca măcar finalul acestuia să se încadreze în firescul pe care ni-l dorim cu toţii.

Încă o dată, le urez succes tuturor copiilor la reîntoarcerea la şcoală, profesorilor şi părinţilor le doresc multă putere şi răbdare, asigurându-i pe toţi că municipalitatea va fi mereu un susţinător al educaţiei ieşene.Şcoala are prioritate!”, a mai declarat primarul Mihai Chirica. Agerpres

Citește mai departe