EVENIMENT
Ministerul Transporturilor: Restricţiile de circulaţie de pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate joi, la ora 10.00

Restricţiile de circulaţie de pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate joi, 11 iunie 2020, începând cu ora 10:00, a anunţat Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).
„Poziţia pe care o am ca ministru al transporturilor şi pe care am susţinut-o şi din calitatea de preşedinte al Comisiei transporturi este ca, în timpul sezonului estival, lucrările de întreţinere la sectoare de drum precum Autostrada Soarelui trebuie suspendate. Văd că managementul CNAIR a înţeles ce le-am cerut, ce le-au cerut toţi românii care doresc să ajungă repede şi în condiţii de siguranţă pe litoral. Astfel că mâine, mai devreme de termenul fixat, vor fi ridicate restricţiile de pe A2, iar la sfârşitul săptămânii traficul se va desfăşura aşa cum trebuie”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Potrivit MTIC, reprezentanţii CNAIR, ai antreprenorilor ce execută lucrările pe A2, şi cei ai poliţiei rutiere vor întreprinde toate demersurile legale, dar şi realizarea lucrărilor specifice pentru marcajele rutiere, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. AGERPRES
EVENIMENT
3-5 octombrie: Noaptea Albă a Galeriilor, la Alba Iulia. Activități artistice în spații convenționale și nonconvenționale. Program

Mai multe locații și spații cultural artistice din Alba Iulia își deschid porțile și ușile în perioada 3-5 octombrie, la Noaptea Alba a Galeriilor. Este vorba despre un eveniment național din care face parte și Alba Iulia.
Timp de trei zile mai multe locații din Alba Iulia vor avea activități culturale. De la expoziții, la discuții cu artiști și chiar ateliere de colaje.
Sala Unirii – Exopziție de pictură
Sala Unirii Alba Iulia se deschide pentru publicul iubitor de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Terorist arestat de Curtea de Apel Cluj. Pregătea un atentat. A produs patru dispozitive explozive de mici dimensiuni

Curtea de Apel Cluj a dispus, vineri, arestarea pe 30 de zile unui bărbat din Bistrița-Năsăud, Alexe Angelo Maria Iosif, acuzat de acte de terorism și a respins solicitarea acestuia de a fi arestat la domiciliu sau plasat sub control judiciar.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate , împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Nicolae Stanciu s-a accidentat. Căpitanul Naționalei va lipsi de la meciurile cu Moldova și cu Austria

Nicolae Stanciu, 32 de ani, căpitanul Naționalei de fotbal a României, s-a accidentat, va lipsi de pe teren o lună și va rata amicalul cu Republica Moldova de joi, 9 octombrie, dar și partida din preliminariile pentru Campionatul Mondial, cu Austria, programată duminică, 12 octombrie, de la ora 21:45.
Potrivit presei sportive din Italia, unde joacă Stanciu, ar fo vorba despre o leziune musculară de gradul 2.
Italienii susțin că Stanciu va fi supus unei investigații medicale mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un incendiu a izbucnit vineri, 3 octombrie pe raza localității Lopadea, în jurul orei 14.00.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, compartimentul motor al unei autoutilitare ar fi luat foc.
La fața locului intervin pompierii din Aiud cu un echipaj de stingere cu apă și spumă, dar și cu un echipaj de prim ajutor.
Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
…
Citește mai mult pe Alba24.ro