EVENIMENT
Ministrul Apărării: Peste 100 de militari americani au sosit deja în România pentru pregătiri. ”Nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor”
Peste 100 de militari americani au sosit deja în România, pentru a asigura logistica încartiruirii trupelor SUA ce urmează să ajungă în ţara noastră în viitorul apropiat, a anunţat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
"Au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire viitoare a trupelor. Au sosit deja în România, am înţeles şi în alte ţări, în Polonia. Alături de specialiştii noştri în logistică se ocupă exact de acest lucru în aceste zile. Asta înseamnă că nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor", a afirmat Dîncu.
El a arătat că "deocamdată nu există un singur loc, nu există, de asemenea, o hotărâre privind ziua exactă sau zilele exacte în care vor sosi".
"Noi suntem pregătiţi de câţiva ani pentru încartiruirea unor forţe multinaţionale, aşa cum sunt aceste battle group-uri despre care s-a vorbit. Deci suntem pregătiţi de mult timp şi avem mai multe locuri unde pot să fie încartiruiţi (...) Suntem pregătiţi de multă vreme din perspectivă logistică", a explicat ministrul Apărării.
Pentagonul a transmis, săptămâna trecută, că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România.
Statele Unite repoziţionează în România un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani
"Ca parte a efortului nostru mai amplu de a ne demonstra angajamentul faţă de aliaţii NATO şi de a descuraja agresiunea din partea Rusiei, Statele Unite repoziţionează în România un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani, aflaţi deja în teatrul de operaţiuni din Europa. Regimentul 2 Cavalerie (infanterie mecanizată), unitate mecanizată staţionată la baza Vilseck din Germania, va disloca o unitate de forţe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roţi, pentru a descuraja agresiunea şi a consolida capabilităţile de apărare în statele aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit.
Aceste forţe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obişnuit de rotaţie", arată o informare a ministerului american al Apărării. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
După blocajele cauzate de zăpadă, școlile din Cluj își deschid porțile. Maria Forna: Sperăm să nu intervină situații neprevăzute
Cursurile suspendate joi în șapte unități de învățământ din județul Cluj, precum și dificultățile întâmpinate de elevii navetiști din alte zeci de localități, se vor încheia vineri, când toate școlile din județ își vor relua activitatea în format fizic.
Anunțul a fost făcut de Prefectura Cluj, în urma consultărilor cu Inspectoratul Școlar Județean și autoritățile locale.
În cursul zilei de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. IREAL. A fost plasat sub control judiciar șoferul care a omorât un pieton la Ceanu Mare și a fugit
Șoferul care a lovit mortal marți seară un bărbat în localitatea Ceanu Mare a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere
Primele înregistrări arată momentul în care șoferul realizează că a lovit pietonul. În imagini, acesta își pune mâinile pe cap, într-un gest de șoc, apoi fuge de la locul faptei. Victima, identificată de surse locale ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Muscă din Cluj escaladând zăpada la -5 grade Celsius. Ce spune specialistul Stermin
O muscă a fost surprinsă joi escaladând nămeţi de zăpadă în zona centrală a Clujului, la o temperatură de -5 grade Celsius.
Sandu Stermin: Ar trebui să fie în diapauză
Reputatul biolog şi exporator clujean Alexandru N. Stermin a explicat, pentru Cluj24, că, prezenţa muştei în zăpadă ar fi explicate doar de faptul că ea tocmai ar fi ieşit de undeva de la căldură.
“Sigur musca asta a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Consultații doar cu programare și limitări stricte la medicul de familie, din 2026. Ce trebuie să știe pacienții
Începând cu anul 2026, accesul la serviciile medicale oferite de medicii de familie va fi mai strict reglementat, conform Asociației Medicilor de Familie Cluj. Programările devin obligatorii, documentele medicale nu mai pot fi eliberate fără consultație, iar numărul de consultații decontate este clar limitat.
Noile precizări urmăresc eficientizarea activității cabinetelor și evitarea blocajelor din sistem.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
