Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Culturii, despre reforma Copyright pe internet: Va fi în favoarea autorilor, care vor fi remuneraţi corect

Publicat

internet

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a declarat marţi seara că reforma europeană a drepturilor de autor pe internet va fi în favoarea autorilor, care vor fi remuneraţi corect şi că acuzaţiile aduse acestei directive sunt nefondate.

"Au apărut în presă foarte multe articole, acuze, dar sunt nefondate, pentru că nici măcar cei care au acuzat nu au văzut această directivă, nu au văzut forma finală. Sunt chestiuni de manipulare şi doar presupuneri. Este o directivă asupra căreia se lucrează de trei ani de zile. Austria a încercat să finalizeze această directivă în luna decembrie. Au mai avut câteva articole pe care nu au reuşit să le negocieze. Am terminat noi negocierile, iar în final 23 de state europene au susţinut şi susţin această directivă. S-a votat ieri în Parlamentul European. Mai durează din punct de vedere tehnic vreo două luni de zile, iar pe urmă fiecare stat european are o perioadă de doi ani în care poate să transpună directiva conform legislaţiei fiecărei ţări europene. Această directivă nu face altceva decât să clarifice anumite lucruri, să fie în favoarea tuturor celor care produc muzică, filme, teatru, alte chestiuni ce se găsesc pe internet, astfel încât aceştia să fie remuneraţi corect în funcţie de munca pe care au depus-o", a precizat Breaz, pentru TVR 1.

Ministrul a menţionat că, în momentul în care cineva foloseşte un anumit material, va trebui să îl contacteze pe autor, în vederea încheierii unui contract.

"În momentul în care cineva foloseşte un anumit articol, trebuie şi este obligat de această directivă să contacteze autorul materialului respectiv - material spunând generic - şi să discute, să încheie un contract prin care persoana respectivă să fie remunerată corect şi în funcţie de profitul pe care îl generează, practic, pentru anumite companii materialul ce aparţine unui anumit autor. E greşit să se spună că blochează, că vor dispărea anumite site-uri. (...) Nu va avea absolut nimeni de suferit. Nici cititorii, dimpotrivă. Vor avea de câştigat, vor avea ştiri de calitate, vor avea informaţii, filme, muzică de foarte bună calitate. Vom avea un echilibru. Iar autorii vor fi remuneraţi corect", a adăugat el.

Breaz a explicat că acest lucru ar urma să fie valabil şi în cazul distribuirii pe pagina de facebook a unei piese muzicale.

"Da, poate fi share-uită piesa respectivă pe pagina dumneavoastră, dar la un moment dat veţi fi contactat de cineva, pentru că în momentul în care aţi share-uit piesa respectivă, se consideră că (...) s-ar putea să câştigaţi ceva în urma difuzării. Dar nu se pune problema aşa. Dar cei care vor avea exclusivitate asupra drepturilor de autor pentru o anumită piesă cu siguranţă vă vor sesiza la un moment dat", a mai precizat ministrul.

Parlamentul European a adoptat marţi cu 348 de voturi pentru şi 274 voturi împotrivă reforma europeană a drepturilor de autor pe internet, un text foarte aşteptat de media şi lumea culturală, dar contestat de platformele americane şi susţinătorii libertăţii internetului.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Câți kilometri de drum de mare viteză s-au construit în 2025. Autostrada Moldovei, proiectul-cheie

Publicat

câți kilometri de drum de mare viteză s au construit în

Publicitate

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România s-a extins semnificativ în anul 2025, cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar pentru anul 2026 autoritățile anunță deschiderea altor 255 de kilometri, potrivit datelor oficiale, relatează agerpres.ro.

Un moment important a fost consemnat pe final de an, înainte de Ajunul Crăciunului, când au fost dați în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul proiect major al noii administrații din comuna Mihai Eminescu: Contract de aproape 2 milioane de lei pentru iluminatul public

Publicat

primul proiect major al noii administrații din comuna mihai eminescu:

Publicitate

Noua administrașie publică din comuna Mihai Eminescu a anunțat astăzi că marchează un moment important pentru comunitate, după ce noul primar, Alecu-Gireadă Andreea-Cristina, a semnat primul contract de finanțare de la preluarea mandatului.

Este vorba despre un contract încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, care vizează obiectivul „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – Etapa III, comuna Mihai Eminescu, județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Datinile de iarnă scot Vorona în stradă: Festival cu măști și alaiuri, chiar în ultima zi din anul 2025

Publicat

datinile de iarnă scot vorona în stradă: festival cu măști

Publicitate

Comuna Vorona va găzdui, miercuri, 31 decembrie 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, manifestare dedicată tradițiilor populare de Anul Nou.

După cum a anunțat primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, evenimentul va avea loc în Piața Comunală Vorona, începând cu ora 10:00, și este organizat de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu SC Prodalcom SA Vorona, Liceul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Revelion 2026 la TV: Ce programe și ce vedete aduc PRO TV, Antena 1 și TVR în noaptea dintre ani

Publicat

revelion 2026 la tv: ce programe și ce vedete aduc

Publicitate

Pentru noaptea de Revelion 2026, marile posturi de televiziune din România au pregătit ediții speciale, cu muzică, divertisment și invitați de top. PRO TV, Antena 1 și TVR propun ore întregi de spectacol pentru cei care aleg să petreacă trecerea dintre ani acasă, alături de familie și prieteni, relatează alba24.ro.

PRO TV și PROTEVELION 2026

Emisiunea de Revelion la PRO TV va fi prezentată de Pavel Bartoș și Raluca. Este vorba despre un show care...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe