Connect with us

ECONOMIE

Ministrul de Finanțe: CEC are o lună să depună documentele de autorizare ca asigurătorător la ASF

Publicat

ministrul finante adrian caciu
Arhivă foto

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a afirmat marți că CEC are o lună să depună documentele de autorizare ca asigurătorător la ASF: „ASF va da tot concursul ca autorizațiile, respectând criteriile legale, să vină cât mai rapid și CEC să vină cât mai rapid în piață”.

„Am solicitat şi ieri (luni – n.r.) CEC, o spune şi acum, să se autorizeze, să îşi depună documentele de autorizare la ASF. În momentul în care începe procedura de autorizare, din ce am discutat cu preşedintele Nicu Marcu, ASF va da tot concursul ca autorizaţiile, respectând criteriile legale, să vină cât mai rapid şi CEC să vină cât mai rapid în piaţă”, spune ministrul de Finanţe, Adrian Câciu.

El spune că, întrebat dacă România poate fi supusă unei proceduri de infringement dacă intervine pe piaţa liberă, „este important ca românii să fie protejaţi”.

Câciu afirmă că „preţurile pot fi ţinute sub control, dar ASF trebuie să fie mai puternică”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, afirma, vineri, că EximBank şi CEC Bank „au obligaţia” să intervină pe piaţa RCA, după decizia ASF privind compania Euroins.

ASF a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA ca administrator interimar al societăţii.

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ECONOMIE

Salariile din administrația publică vor crește începând cu 1 iunie conform legii salarizării unitare în sectorul public

Publicat

bani pixabay.jpg

Potrivit declarațiilor Ministrului Muncii de vineri, începând cu 1 iunie, salariile în administrația publică vor crește la nivelul stabilit pentru anul 2022 conform legii salarizării unitare în sectorul public.

Executivul a aprobat vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă care completează Articolul I din OUG.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Astfel, potrivit Ministerului Muncii, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

„Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei nr.VIII la Legea-cadru, deoarece categoriile de personal prevăzute în această anexă se regăsesc în toate domeniile de activitate bugetară, de exemplu TESA din sănătate şi personalul nedidactic din învăţământ.

Prin urmare, de prevederile acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului beneficiază şi celelalte domenii de activitate bugetară, având în vedere că personalul încadrat pe funcţii comune, cât şi pe cele din alte unităţi de subordonare centrală şi locală au salarizarea reglementată în această anexă”, arată reprezentanşii Ministerului Muncii.

Conform acestora, măsura era necesară pentru evitarea apariţiei unor noi dezechilibre în sectorul bugetar, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, act normativ care vizează eliminarea inechităţilor şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei.

Sursa: MediaFax

Citește mai departe

ECONOMIE

Rata de ocupare a hotelurilor din București în creștere cu 33% în primul trimestru al anului 2023

Publicat

receptie hotel

Conform datelor furnizate de o companie de consultanță imobiliară, rata de ocupare a hotelurilor din București în primul trimestru a înregistrat un nivel de 62%, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă a anului anterior. Această cifră se situează la doar 5% sub nivelul înregistrat în anul 2019, anul precedent pandemiei.

Raportat la regiune, Bucureştiul a înregistrat a doua cea mai mare rată de ocupare a hotelurilor, imediat în urma Varşoviei, dar peste cele din Budapesta, Bratislava, Praga şi Sofia.

Potrivit hotelierilor din Bucureşti, performanţa din acest an este determinată de o revenire puternică a cererii pe segmentul turismului individual, precum şi de o îmbunătăţire pe segmentul turismului de grup şi de afaceri.

De asemenea, evoluţia pozitivă a indicatorilor a fost susţinută şi de creşterea calităţii ofertei de hoteluri din Bucureşti prin deschiderea Marmorosch Bucureşti, Autograph Collection şi renovarea Intercontinental Athenee Palace, arată analiza Cushman & Wakefield.

„Piaţa hotelieră din Bucureşti înregistrează o redresare puternică post-COVID în ceea ce priveşte indicatorii de performanţă. Evoluţia din primul trimestru creează premisele pentru un an fructuos, în condiţiile în care nivelul RevPAR a depăşit valoarea din Q1 2019.

În aceste circumstanţe, vedem o revenire a interesului investitorilor locali şi internaţionali pentru hotelurile din România, deşi aceştia rămân prudenţi din cauza nivelului ridicat de incertitudine şi a costurilor mai mari de finanţare.

Rata de ocupare a hotelurilor din București în creștere cu 33% în primul trimestru al anului 2023. Hotelierii din Capitală au încasat în perioada ianuarie-martie, în medie, 57 euro/noapte pentru fiecare cameră disponibilă

Prima tranzacţie a fost deja încheiată în primul trimestru (vânzarea hotelului K+K Elisabeta) şi ne aşteptăm ca activitatea investiţională să se redreseze în continuare în a doua jumătate a anului”, a declarat Sevda Cadir, senior Hospitality consultant, Cushman & Wakefield CEE & SEE.

Datele firmei de cercetare STR Global, specializată în industria hotelieră, semnalează că tariful mediu al hotelurilor din Bucureşti a fost de 92 de euro în primul trimestru, depăşind cu aproape 12% nivelurile din 2019 şi fiind cu 35% peste valoarea din primul trimestru al anului trecut, în condiţiile în care în acest an cota de TVA pentru industria HoReCa a fost majorată de la 5% la 9%.

„Creşterea tarifului mediu şi a ratei de ocupare a dus la o îmbunătăţire cu peste 80% a venitului mediu pe cameră disponibilă din Bucureşti comparativ cu acelaşi interval din 2022.

În consecinţă, hotelierii din Capitală au încasat în perioada ianuarie-martie, în medie, 57 euro/noapte pentru fiecare cameră disponibilă, cel mai mare nivel dintre capitalele din CEE (Bratislava, Bucureşti, Budapesta, Praga, Sofia, Varşovia). Bucureştiul a reuşit aceeaşi performanţă şi înainte de pandemie (trimestrul 1 din 2019), pe fondul unui sezon de iarnă relativ mai puternic, determinat în special de cererea pe segmentul corporate, în mod tradiţional mai ridicată în această perioadă”, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară transmis, marţi, AGERPRES.

Rata de ocupare a hotelurilor din București în creștere cu 33% în primul trimestru al anului 2023. Anul trecut hotelurile din capitala României au atins al doilea cel mai mare grad de ocupare dintre capitalele CEE

Bucureştiul, împreună cu piaţa CEE, a cunoscut o revenire sănătoasă a indicatorilor de performanţă începând cu 2022.

Astfel, anul trecut hotelurile din capitala României au atins al doilea cel mai mare grad de ocupare dintre capitalele CEE.

Activitatea de investiţii în active hoteliere în CEE a fost limitată pe parcursul anului 2022, volumul tranzacţiilor ridicându-se la 409 milioane euro, ceea ce reflectă o scădere cu 70% faţă de 2019.

Numeroşi factori (inclusiv invazia rusă a Ucrainei, costurile energiei, poziţionarea Ungariei faţă de Comisia Europeană, creşterea inflaţiei şi a ratelor dobânzilor din sectorul bancar, lipsa forţei de muncă calificate, preocupările legate de o recesiune şi viitoarele alegeri prezidenţiale din Republica Cehă) au contribuit la un climat de incertitudine în CEE şi au determinat investitorii să adopte o abordare de tip „wait-and-see”, subliniază sursa citată.

Consultanţii Cushman & Wakefield estimează că în anul 2023 volumele tranzacţionate ar trebui să se redreseze, evoluţie susţinută de nevoia proprietarilor de a cheltui fondurile disponibile, precum şi de presiunea asupra unor proprietari de a vinde din activele non-core pentru a acoperi necesarul de lichiditate.

Rata de ocupare a hotelurilor din București în creștere cu 33% în primul trimestru al anului 2023. În 2022, România a înregistrat un volum total de tranzacţii de circa 75 de milioane de euro

Natura anti-inflaţionistă a proprietăţilor imobiliare hoteliere, combinat cu nivelul ridicat al fondurilor proprii disponibile şi cu redresarea solidă a industriei ar trebui să faciliteze relansarea tranzacţiilor hoteliere în regiunea CEE.

În 2022, România a înregistrat un volum total de tranzacţii de circa 75 de milioane de euro, din care Bucureştiul a înregistrat circa 44 de milioane de euro.

Volumul tranzacţiilor a înregistrat o creştere de 56% la nivel de ţară, respectiv 91% în Bucureşti comparativ cu 2021.

Din punct de vedere al ofertei, capitalele din CEE au înregistrat o creştere moderată în 2022, pe parcursul anului trecut fiind deschise 18 hoteluri cu 2.420 de camere, în timp ce 6 hoteluri cu 1.145 de camere au fost închise pentru a fi repoziţionate pe piaţă.

Pentru 2023 a fost anunţată deschiderea unui număr de 25 de hoteluri noi, cu 3.187 de camere în CEE, inclusiv mai multe redeschideri, cum ar fi Intercontinental Athenee Palace din Bucureşti şi Almanac X Praga.

Rata de ocupare a hotelurilor din București în creștere cu 33% în primul trimestru al anului 2023. În ultimii ani, piaţa hotelieră din Bucureşti a înregistrat o creştere medie anuală moderată a ofertei noi

În ultimii ani, piaţa hotelieră din Bucureşti a înregistrat o creştere medie anuală moderată a ofertei noi, de 1,5% între 2016 şi 2021.

În 2022 nu a fost deschis niciun hotel nou pe piaţa din Bucureşti, însă până în 2024 este estimată o rată medie anuală de creştere de 4,9% a numărului de camere, datorată în mare parte de lansări de hoteluri premium şi de lux.

Swisshotel, Corinthia Grand Hotel Boulevard, Novotel Băneasa, Ibis Syles Bucharest Airport sunt printre lansările anunţate în următorul an şi jumătate în Bucureşti.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Preţul gazelor îşi continuă scăderea în Europa deoarece industriile nu pot să stimuleze cererea

Publicat

gaz bun e1656412334477.jpg

Potrivit informațiilor transmise de Bloomberg, prețurile de referință pentru gaze naturale în Europa au continuat să înregistreze scăderi joi, atingând cel mai scăzut nivel în ultimii doi ani. Situația economică slabă din regiune afectează perspectivele privind cererea de gaze.

În jurul orei 9:51 a.m., la hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 3,2%, până la 26,90 euro pentru un Megawatt-oră, după ce în precedentele trei şedinţe au înregistrat o scădere cumulată de aproape 8%.

Datele statistice publicate joi arată că Germania a intrat în recesiune în primul trimestru al acestui an, ceea ce scoate la lumină dificultăţile pe care le are continentul de a ieşi dintr-o criză care a fost provocată, parţial, şi de costurile record cu energia de anul trecut.

Cererea de gaze a sectorului industrial din Europa este una modestă în pofida unei recente scădere a preţurilor, rezultând o piaţă supra-aprovizionată.

Faptul că gradul de umplere al depozitelor este peste nivelul normal la acest moment al anului precum şi cantităţile abundente de gaze naturale lichefiate disponibile reduc şi mai mult riscurile la adresa aprovizionării cu gaze în iarna următoare.

 Preţul gazelor îşi continuă scăderea în Europa deoarece industriile nu pot să stimuleze cererea. Preţurile actuale nu stimulează achiziţiile de gaze ale Chinei

Pe de altă parte, reducerea cu 60% a cotaţiilor la gaze în acest an a dat o gură de oxigen europenilor care suferă de pe urma avansului inflaţiei.

În plus, preţurile actuale nu stimulează achiziţiile de gaze ale Chinei, unde relansarea economică modestă subminează cererea de combustibil.

Cei mai importanţi importatori de chinezi de gaze lichefiate sunt pur şi simplu absenţi de pe piaţa spot, şi se oferă chiar să vândă unele cantităţi de gaze lichefiate, susţin traderii consultaţi de Bloomberg.

Chiar dacă unii mici cumpărători din Europa încep să profite de preţurile mici la gaze, asta nu este suficient pentru a contracara tendinţa generală de scădere a preţurilor. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Angajatorii de la stat au scos în piaţă peste 3.000 de joburi noi în luna aprilie

Publicat

angajati

În luna aprilie, angajatorii din sectorul public au lansat peste 3.000 de locuri de muncă noi, iar în total, în primele patru luni, s-au creat aproximativ 10.000 de poziții. Potrivit Roxanei Drăghici de la eJobs, sistemul sanitar a fost unul dintre principalii angajatori în această perioadă.

Angajatorii din instituţiile de stat au scos în piaţă, în primele patru luni ale anului, aproximativ 10.000 de posturi, dintre care peste 3.000 au fost listate în luna aprilie, arată o analiză a eJobs.ro.

De altfel, luna aprilie pare să fie şi ultima lună din acest an în care numărul de posturi noi a fost considerabil, în contextul în care luna mai a venit cu vestea îngheţării angajărilor în instituţiile publice, până la sfârşitul anului.

„Măsura de îngheţare a posturilor are ca scop reducerea deficitului bugetar, însă nu se va aplica şi în cazul angajărilor din Educaţie şi Sănătate, acolo unde există o nevoie considerabilă de personal.

De altfel, sistemul sanitar a fost, de la începutul anului şi până acum unul dintre cei mai puternici angajatori şi este foarte probabil ca acest lucru să nu se schimbe, în condiţiile, pentru acest sector, există un memorandum care impune exceptarea lui din ordonanţa dată de Guvern”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Aproximativ 20% din numărul total de locuri vacante sunt pentru medici, asistenţi medicali şi infirmieri, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat şi de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro.

Angajatorii de la stat au scos în piaţă peste 3.000 de joburi noi în luna aprilie. 173 de poziţii au fost vacante în unităţile militare

11% sunt pentru muncitori, 6,5% pentru îngrijitori şi 5,3% pentru referenţi.

Cel mai puţin căutaţi în luna aprilie au fost tehnicienii, tâmplarii, maseurii, lăcătuşii sau inginerii hidrologi.

La nivel general, mai mult de 90% au fost funcţii de execuţie (respectiv 2.824) şi aproximativ 5% au fost funcţii de conducere.

1.745 de locuri de muncă au fost postate de instituţiile locale, 410 de primării, 360 de instituţiile judeţene şi puţin peste 200 de instituţiile naţionale.

Cel mai puţin, în luna aprilie, au angajat consiliile judeţene, Guvernul şi ministerele şi instituţiile regionale.

Totodată, 173 de poziţii au fost vacante în unităţile militare.

Angajatorii de la stat au scos în piaţă peste 3.000 de joburi noi în luna aprilie. Unde se găsesc cele mai multe locuri de muncă vacante

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv aproape 600, aparţin instituţiilor de stat din Bucureşti, Clujul ocupând a doua poziţie în clasament, cu 226 de oferte.

Urmează Braşov, Constanţa şi Timiş, toate trei cu peste 100 de posturi scoase în piaţă.

Cele mai puţine opţiuni la stat le-au avut candidaţii din Covasna, Arad, Caraş – Severin, Giurgiu, Gorj sau Botoşani

„Celor 3.000 de joburi disponibile la stat în luna aprilie li se mai adaugă aproape 33.000 din mediul privat, acolo unde lucrurile sunt mai nuanţate şi adresabilitatea către candidaţi este ceva mai largă, în condiţiile în care apar variabile precum munca remote sau hibrid, joburile part time sau pe bază de proiect, care atrag o anumită parte din candidaţi, în special pe cei foarte tineri”, adaugă Roxana Drăghici.

Sursa: MediaFax

Citește mai departe