EVENIMENT
Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Timișoara
Ministrul de Interne Lucian Bode trimite Corpul de Control la Timișoara, la o secție de poliție unde un ofițer este acuzat că vorbește urât și amenință subalternii. Între timp, polițistul a demisionat.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a dispus, luni, verificări ale Corpului de Control al Ministrului cu privire la situația existentă la nivelul Secției 4 de Poliție din Timișoara, unde un ofițer este acuzat că amenință și le vorbește urât subalternilor, scrie MEDIAFAX.
„Conducerea Ministerului dorește clarificarea urgentă a acestei situații, susținând necesitatea menținerii unui climat de muncă adecvat, care să permită personalului îndeplinirea cu profesionalism a atribuțiilor de serviciu”, transmite MAI.
Polițistul care a fost acuzat că vorbește urât și își amenință subordonații, a demisionat. Ofițerul a renunțat la funcția de șef al secției de Poliție și va ocupa o poziție de execuție în cadrul IPJ Timiș.
Reprezentanții sindicatului Europol susțin că fostul șef al secției de Poliție obișnuia să se poarte urât cu subalternii. Potrivit unor capturi de pe grupurile interne de comunicare, șeful vorbește urât cu polițiștii, îi amenință și îi hărțuiește. Potrivit capturilor, în discuții sunt folosite numeroase amenințări precum „te bat de vorbești singur pe stradă”, „te încing cu bătaia” și „pornește dracului rampele”.
„Amenințările, hărțuirile și chiar violența sunt nelipsite din comportamentul și limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliție, care este șeful Secției 4 Poliție din Timișoara. Efectiv am rămas consternați când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de Whatsapp al Secției 4 Poliție și ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular polițiștilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan”, au scris, pe Facebook, sindicaliștii.
EVENIMENT
Primăria Florești caută meșteșugari și artizani pentru înscrierea în Programul Național Multianual. Află cum poți participa
Primăria Comunei Florești a început, la solicitarea Prefecturii Cluj și a AJOFM Cluj, identificarea de urgență a meșteșugarilor și artizanilor din localitate, în vederea înscrierii în Programul Național Multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.
Autoritățile locale anunță că pot participa toate persoanele care desfășoară activități meșteșugărești sau artizanale, indiferent de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat, arestat preventiv la cererea procurorilor din Alba Iulia. Este căutat în Austria pentru furt de carduri bancare
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 15 zile, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Bărbatul în cauză, Ovidiu C.G, este căutat de autoritățile din Austria, fiind suspect într-un dosar de furt.
Mai exact, pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare emis de autoritățile austriece.
Din primele informații bărbatul este din Botoșani, dar a fost identificat într-un oraș de pe raza Curții de Apel Alba Iulia. Din câte se…
Citește mai mult pe Alba24.ro
România cheltuiește anual o sumă infimă pentru cercetare, raportată la PIB: Concret, cheltuielile de cercetare-dezvoltare în România au reprezentat 0,46% din PIB în anul 2024, din care: 0,3% pentru sectorul privat și 0,16% pentru sectorul public, fiind cheltuiți 8,079 miliarde de lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.
Statistica oficială menționează că, la sfârșitul anului trecut, 50.579…
Citește mai mult pe Alba24.ro



