Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Educației: Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a au fost publicate

Publicat

sorin cimpeanu
Arhivă foto

Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul şcolar 2022-2023 au fost publicate marţi, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.

"Acestea au fost elaborate pe discipline/module/grupe de discipline/domenii de pregătire profesională, după caz, oferind îndrumare şi sprijin cadrelor didactice în planificarea, proiectarea şi organizarea procesului de predare-învăţare-evaluare. Mulţumesc celor peste 600 de cadre didactice din grupurile de lucru pe discipline pentru activitatea desfăşurată pentru elaborarea acestor repere metodologice, extrem de importante pentru cadrele didactice şi, implicit pentru elevi şi pentru părinţi!", a precizat el.

Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE) - Serviciul Dezvoltare Curriculum şi cu sprijinul Unităţii de Cercetare în Educaţie, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), a coordonat realizarea Reperelor metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul şcolar 2022 - 2023.

Astfel, Ministerul Educaţiei a publicat 83 de repere metodologice:

* 31 de materiale pentru învăţământul liceal şi învăţământul profesional - discipline de cultură generală, inclusiv discipline de limba şi literatura maternă (pentru minorităţi naţionale), precum şi pentru învăţământul vocaţional pedagogic, respectiv pentru învăţământul vocaţional militar;

* 17 materiale pentru învăţământul profesional şi tehnic (IPT): un îndrumar general pentru IPT şi 16 materiale partajate pe domenii de pregătire de bază (domenii de calificare profesională), realizate în coordonarea CNDIPT;

* 35 de materiale pentru învăţământul profesional special (IPS-18) şi pentru învăţământul liceal special (LPS-17).

Ministerul Educaţiei afirmă că înainte de începerea şcolii vor fi publicate şi Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul şcolar 2022-2023 pentru disciplinele Religii (structurat pe culte) şi Biologie.

"Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul şcolar 2022 - 2023 vin în completarea reperelor publicate anul trecut, valabile pentru clasa a IX-a şi în acest an şcolar, în vederea asigurării compatibilizării şi a continuităţii la nivelul programelor şcolare pentru gimnaziu şi pentru liceu/învăţământ profesional. (...)

În perioada următoare, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/al Municipiului Bucureşti, vor fi organizate întâlniri de lucru pe discipline şcolare în vederea prezentării modului în care se recomandă utilizarea Reperelor metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul şcolar 2022 - 2023, publicate astăzi, 30.08.2022.

Astfel, pentru toate cadrele didactice, pe discipline şcolare, vor fi abordate teme ce vizează procesul de predare-învăţare-evaluare în anul şcolar 2022 - 2023, cu accent pe proiectare curriculară şi evaluarea formativă a competenţelor, care se va realiza in conformitate cu ROFUIP aprobat prin OME 4183/2022", menţionează ministerul. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe