EVENIMENT
Ministrul Familiei: Sunt aproape 74.000 de copii cu părinţi plecaţi peste hotare. Cu toții trăiesc adevărate drame
În România aproape un număr de 74.000 de copii au părinți plecați în străinătate, afirmă ministrul Familiei, Gabriela Firea, care precizează că a înființat un departament special care se va ocupa de problemele acestora: „Cu toții trăiesc adevărate drame. Sunt suflete forțate să se maturizeze înainte de vreme”.
„Vești foarte bune pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate! Sunt aproape 74.000 de copii cu părinți plecați peste hotare. Aproape un sfert au rămas complet în grija rudelor.
Cu toții trăiesc adevărate drame. Sunt suflete forțate să se maturizeze înainte de vreme.
Prioritatea noastră este ca acești copii să nu sufere mai mult decât o fac deja, căci, cu siguranță, chiar dacă părinții, prin eforturi mari, au grijă de familiile rămase acasă, copiii simt profund lipsa oamenilor dragi.
În afară de tragedia sufletească prin care copiii erau nevoiți să treacă, mulți au fost privați de drepturile lor în privința unei educații corecte, accesului la servicii de sănătate și îngrijire corespunzătoare fiecărei vârste, din cauză că părinții plecați nu îi declarau ca fiind lăsați în grija rudelor”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
Ministrul Familiei: Sunt aproape 74.000 de copii cu părinţi plecaţi peste hotare. Campanie de informare
El arată că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, este partenerul Organizației Salvati Copiii Romania într-o campanie de informare destinată părinților care muncesc în străinătate şi persoanelor în grija cărora au rămas copiii.
„Prin această campanie dorim să facem cunoscute modificările legislative care înlesnesc realizarea procedurii de delegare temporară a autorității părintești.
În sfârșit, aceste modificări legislative vitale pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate, intră în vigoare în urma insistențelor noastre, după ce au fost amânate cel puțin doi ani.
Aproape 21.500 de copii au ambii părinți peste hotare, plecați pentru a căuta un trai mai bun. Am lansat această campanie de informare împreună cu Gabriela Alexandrescu, președinta Salvați Copiii România, Elena Tudor, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, secretarul de stat Doina Pârcălabu, secretarul general al ANPDCA Cristina Cuculas și specialiștii Salvați Copiii.
Le mulțumesc pentru participarea la eveniment și pentru implicarea în această problemă importantă consilierului prezidențial Sandra Pralong, secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe Janina Sitaru, consilierului ministrului Educației Octavia Borș, reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, DGASPC-urilor, autorităților locale și tuturor reprezentanților instituțiilor prezente”, adaugă Firea.
Ministrul Familiei: Sunt aproape 74.000 de copii cu părinţi plecaţi peste hotare. Ce este Observatorul Național al Copilului
Totodată, Gabriela Firea menționează că în acest an a reușit cu ajutorul colegilor parlamentari să modificeîn mod esențial legislația.
„Practic, noile prevederi îi obligă pe cei care-și asumă creșterea copiilor să o facă legal, iar copiii să beneficieze de toate drepturile pe care le au: acces la educație, servicii de sănătate, îngrijire adecvată fiecărei vârste.
De asemenea, pentru acest obiectiv, pe care îl consider extrem de important, am înființat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse un departament special care se va ocupa de problemele copiilor cu părinți plecați la muncă în afara țării.
Lucrăm în continuare la Observatorul Național al Copilului, o bază de date care va cuprinde informații despre toți copiii din România și în special pe cei aflați în situații dificile.
În paralel, așteptăm proiecte din partea primarilor pentru realizarea rețelei celor 150 de centre de zi pentru care avem 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile prin PNRR”, încheie Firea.
(sursa: Mediafax)
Fundașul central român Andrei Coubiș, crescut de celebra academie a AC Milan, a ajuns în România, semnând cu Universitatea Cluj sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
Conform surselor de la Fanatik, gruparea ardeleană are și opțiunea de a-l achiziționa definitiv de la clubul italian.
Coubiș, care în trecut a fost împrumutat la Sampdoria în Serie B, nu a reușit să adune minute în tricoul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți
Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.
La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dosarul unui bărbat care a încercat să violeze și să omoare o femeie, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpatul, internat
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia vor da o decizie definitivă în cazul unui bărbat din Sibiu care a vrut să violeze, apoi să ucidă prin strangulare o femeie.
Momentan acesta se află internat într-un spital de psihiatrie, dar a și fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru tentativă de viol și tentativă de omor.
Faptele s-au petrecut în luna iunie a anului 2024, iar femeia a fost salvată după ce vecinii au auzit strigătele de ajutor ale acesteia și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. ”Puterea minte, tehnologia prostește”. Cum ieșim din criză? Dialog cu prof. Mircea Miclea la podcast Cluj24
Profesorul Mircea Miclea este dezamăgit de dispariția poeziei din lume. Nu că nu s-ar mai scrie poezie dar, zicea înainte de înregistrare, oamenii și-au pierdut „starea” de citi și de a recepta poezia. Asta este foarte trist, spune profesorul, suntem prea prozaici, prea mercantili, prea grăbiți să facem doar bani, trăim cu prea multă viteză o viață care oricum e scurtă. Dar despre izgonirea poeziei din lume...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
