Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Sănătății a anunțat, la Oradea, aprobarea a 16 milioane lei pentru aparatură medicală la Spitalul Județean

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Oradea a fost aprobată de către minister suma de 16 milioane de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală, însă alocări consistente sunt disponibile şi pentru spitalul municipal din oraş, dar şi pentru cele de la Salonta, Ştei, Beiuş, Băile Felix şi Marghita.

„Am fost la Spitalul Judeţean, pentru a vedea cum decurg lucrările şi am anunţat conducerea spitalului că acea comisie de evaluare, constituită din ordinul ministrului, a aprobat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă suma de 16 milioane de lei, pentru aparatură medicală. De asemenea, s-au mai alocat bani şi pentru Spitalul municipal şi pentru cele din judeţ – Salonta, Ştei, Beiuş, Băile Felix, Marghita. Sume considerabile. Consistente. În plus am avut o discuţie cu managerul spitalului şi vom suplimenta aceste fonduri pentru aparatură medicală în judeţul Bihor, dacă există justificare foarte clară a nevoii de servicii medicale pentru care se achiziţionează echipamente. Acestea sunt veştile bune pe care le-am adus astăzi aici”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Sorina Pintea, la finalul festivităţii de decernare a Premiilor Mozes Karoly.

Ministrul Sănătăţii a vizitat, de dimineaţă, şantierul pentru extinderea UPU de la Spitalul Judeţean, proiect iniţiat în 2015 cu finanţare de la Banca Mondială.

Cele 16 milioane de lei sunt necesare pentru achiziţionarea diverselor dotări la Spitalul Judeţean, între care echipamente pentru blocul operator, un CT performant de 180 slice-uri şi ecografe.

Spitalul Municipal din Oradea va primi o altă sumă necesară celui de-al doilea accelerator de particule pentru radioterapie al Centrului Oncologic.

De asemenea, ministrul a afirmat că sunt alocate fonduri pentru dotarea Spitalului Municipal din Beiuş cu un computer tomograf, alte 1,19 milioane de lei pentru dotări la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, precum şi sume pentru dotări la spitalele din Marghita şi din Salonta.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Lângă noi: Doliu în rândul pompierilor din Fălticeni. Plutonierul adjutant-șef Vasile Simion a încetat din viață

Publicat

lângă noi: doliu în rândul pompierilor din fălticeni. plutonierul adjutant șef

Publicitate

Tragedie în cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni: plutonierul adjutant-șef Vasile Simion a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de vineri.

Colegii îl descriu ca pe „un om curajos, un camarad de nădejde și un militar devotat”, care și-a dedicat întreaga viață misiunii de a salva vieți și de a fi în slujba comunității.

„Vasile a plecat dintre noi lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și prețuit. Suntem…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești din municipiul Dorohoi supravegheat de jandarmi

Publicat

festivalul tradițiilor meșteșugărești din municipiul dorohoi supravegheat de jandarmi

Publicitate

Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești din municipiul Dorohoi, Zilele comunei Dersca, și Sfințirea bisericii cu hramul ,,Sfântul Mucenic Gheorghe” din satul Oneaga, comuna Cristești sunt trei manifestări publice cu prezență numeroasă la care jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor asigura ordinea și siguranța publică în acest sfârșit de săptămână.

Efectivele de jandarmerie, în cooperare cu polițiștii și pompierii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 2.000 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în primele șapte luni ale anului

Publicat

peste 2.000 de persoane angajate prin intermediul ajofm botoșani, în

Publicitate

În perioada ianuarie-iulie 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 2.002 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2025, 961 au peste 45 de ani, 290 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 91 au între 30 și 35 de ani, 180 au între 25 și 30 de ani, iar 480 sunt…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Campania „Sănătate pentru sate”: 400 de persoane din Suceava și Botoșani au beneficiat de consultații gratuite

Publicat

campania „sănătate pentru sate”: 400 de persoane din suceava și

Publicitate

Între 18 și 20 august 2025, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au oferit consultații medicale gratuite la Parcul Științific și Tehnologic din Siret, județul Suceava. Aproximativ 400 de persoane au beneficiat de consultații în specializările diabet, nutriție, dermatologie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, urologie, psihiatrie, ortopedie, ORL, chirurgie generală, medicină internă, pediatrie și ginecologie, precum și de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe