EVENIMENT
Ministrul Sănătății explică de ce ajunge târziu în România vaccinul adaptat la noile tulpini COVID-19
Trei milioane de doze de vaccin adaptat la noile tulpini Covid-19 vor ajunge în România în această lună. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila explică de ce vin abia acum, în contextul în care unele țări au aceste vaccinuri deja.
Ministrul Sănătăţii a fost întrebat, marți, ce se întâmplă cu vaccinul adaptat la noile tulpini Covid-19 și de ce ajunge atât de târziu în România”.
„Știți din ce cauză? Pentru că eu am o responsabilitate față de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere, de reducere a cantității pe care precedentul Guvern a contractat-o pentru 2022 și 2023.
Noi în acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin de la Pfizer și atunci, având deja 6 milioane de doze expirate sau în curs de expirare, având frigiderele pline, m-am gândit că nişte sute de milioane de euro ar trebui să rămână pentru pacienții din România.
Ministrul Sănătății explică de ce ajunge târziu în România vaccinul adaptat la noile tulpini COVID-19. România este foarte aproape să semneze o comandă pentru 3 milioane de doze
Din aceste 19 milioane de doze am vândut 7,5 milioane și am negociat cu cei de la compania producătoare și de la Comisia Europeană să reducem cantitatea restantă de 11,2 milioane la 3 milioane”, a răspuns ministrul.
Rafila a adăugat că în acest moment România este foarte aproape să semneze o comandă pentru 3 milioane de doze care vor ajunge în această lună în țară.
Apoi, ministrul a afirmat că nu i se pare ca fiind târziu, în condițiile în care sunt puține îmbolnăviri.
„Si eu o să mă vaccinez cu doza a patra atunci când va fi disponibilă noua variantă a vaccinului împotriva Covid”, a declarat ministrul.
Întrebat cât costă noile vaccinuri adaptate, ministrul Sănătății a spus: „contractele sunt confidențiale, dar pentru că tot am discutat tot timpul de sume, nu pot să vă spun prețul exact, dar atunci când am vândut 7,5 milioane de doze am făcut o economie de circa 150 de milioane de euro”.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David
Guvernul a anunțat marți seara că premierul Ilie Bolojan va prelua interimatul la Ministerul Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David, survenită înainte de sărbătorile de Crăciun.
Decizia vine într-un context tensionat, marcat de nemulțumiri legate de bugetul alocat educației și cercetării, în special de reducerea fondurilor destinate universităților, potrivit MediaFax.
Propunerea de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dacia va lansa un nou model electric, vândut în paralel cu Spring. Cât va costa noua mașină
Dacia va lansa un nou model electric, vândut în paralel cu Spring. Dacia își intensifică planurile de dezvoltare în 2026, cu o strategie duală pe segmentul electric.
Potrivit informațiilor publicate de Autocar.co.uk, producătorul auto va menține în ofertă actualul Dacia Sprig și va introduce un nou model urban electric. De asemenea, producătorul pregătește lansarea unui autoturism compact din clasa C, care va fi fabricat în România.
Dacia va lansa un nou model electric,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi condiții pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor din extravilan. Un nou proiect de lege a fost depus la Parlament
Deputatul de Alba Florin Roman a depus în Parlament un nou proiect legislativ care are ca obiect reglementarea scoaterii terenurilor agricole din extravilan din circuitul agricol în situația în care pe ele există construcții.
Deputatul a precizat că modificările din lege au fost stabilite ca urmare a discuțiilor purtate cu cetățenii din județul Alba și cu reprezentanții conducerii Direcției Agricole Alba cu privire la problemele juridice și cadastrale care rămân nerezolvate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Lovitură pentru urmașii persoanelor persecutate etnic. Toate drepturile lor se amână. Anunțul Casei de Pensii Cluj
Veste proastă la început de an. Termenul de acordare a drepturilor pentru copiii persoanelor persecutate etnic în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost din nou amânat, anunță Casa Județeană de Pensii Cluj.
Potrivit noilor prevederi legale, toate drepturile, respectiv atât indemnizațiile, cât și facilitățile asociate, vor fi acordate abia de la 1 ianuarie 2027.
Fără bani și fără facilități...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
