Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Sănătății: În maximum doi ani vor fi acoperite posturile vacante din spitale, cu medici specializați în medicină de urgență

Publicat

urgente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că în maximum doi ani urmează să fie acoperite posturile vacante din spitale cu medici specializaţi în medicina de urgenţă.

Sorina Pintea s-a aflat vineri, la Zalău, ea fiind întrebată ce măsuri poate lua Ministerul Sănătăţii pentru rezolvarea crizei generate de lipsa medicilor specializaţi în medicină de urgenţă, aspect semnalat în mai multe spitale din ţară.

"Este o problemă, este o problemă la Zalău, este o problemă în Ploieşti, este o problemă în Tulcea. Ce a ţinut de Ministerul Sănătăţii noi am început să facem, adică am majorat numărul de locuri scoase la rezidenţiat pe specialitatea Urgenţe, medicină de urgenţă. Anul trecut, din suplimentările aprobate de către Guvern, cele 300 de locuri în plus, o parte s-au dus către medicina de familie şi o parte către medicina de urgenţă. Aşteptăm să se termine rezidenţiatul pentru că, am declarat în nenumărate rânduri, la un moment dat am făcut medici pentru alte ţări, nu pentru România. Deci, până atunci, completăm cu medici de familie care au competenţe în acest domeniu, urmând să avem în maxim doi ani de zile medici care vor acoperi posturile vacante din spitale, cu specialitatea medicină de urgenţă", a precizat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă la Zalău.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat, vineri, într-o vizită în judeţul Sălaj, alături de premierul Viorica Dăncilă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Investiție majoră la Călinești: Peste 6,2 milioane de lei pentru rețea de gaze naturale

Publicat

investiție majoră la călinești: peste 6,2 milioane de lei pentru

Publicitate

Vești importante pentru locuitorii din Călinești, orașul Bucecea. Primarul Angel Gheorghiu a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru realizarea obiectivului „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Călinești”, un proiect așteptat de mult timp de comunitatea locală.

Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și are o valoare totală de 6.262.317,64 lei, TVA inclus, fondurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: Investiție de peste 6,5 milioane de lei

Publicat

start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: investiție de

Publicitate

Un nou proiect important pentru educație prinde contur în orașul Ștefănești. Primarul Florin Butura a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru investiția „Extindere unitate de învățământ în orașul Ștefănești”, un proiect finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6.557.130,40 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Investiția vizează modernizarea și extinderea infrastructurii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

veste bună pentru primari: zonele protejate, stabilite doar cu acordul

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

iluminat public modern la gorbănești: investiție de aproape un milion

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe