EVENIMENT
Ministrul Sorin Grindeanu, la Cluj: „Oricât de puternic ar fi un oraș, fără sprijin de la Guvern nu se pot face marile proiecte”
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, aflat miercuri la Cluj-Napoca, a declarat că indiferent cât de puternic este un municipiu, marile proiecte de infrastructură nu pot fi realizate fără sprijin guvernamental.
Trenuri noi și investiții în infrastructură: „De 25 de ani nu s-a mai cumpărat nimic”
Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că începând din această săptămână au intrat în circulație mai multe garnituri de tren noi, iar investițiile în infrastructura feroviară continuă.
„În primul rând, o să vină mai multe garnituri noi, unele chiar au intrat de azi în circulație, și se continuă investițiile în zona de infrastructură. Sunt două componente ca să poți să circuli european: pe de o parte, să faci infrastructură, dar să ai și garnituri noi de trenuri. De vreo 25 de ani nu s-a luat niciun tren nou în România, ceea ce se vede. Avem bani din PNRR, avem bani din fonduri europene, pe care îi investim inclusiv în acest material”, a spus Grindeanu.
Întrebat dacă situația s-a îmbunătățit față de anul trecut, oficialul a răspuns: „Evident, pentru că jumătate din banii pe care îi avem noi pe investiții în transporturi sunt pe zona feroviară, cealaltă jumătate este pe zona rutieră. Balanța e aproape perfectă”.
Centura metropolitană a Clujului, proiect susținut de Guvern
Referindu-se la marile proiecte din județul Cluj, ministrul a subliniat importanța centurii metropolitane și nevoia de sprijin guvernamental pentru realizarea unor astfel de investiții.
„M-am lovit și eu acum, venind de la Aeroport, de trafic. Domnul primar este, de fiecare dată, foarte tenace – și bine face – și pentru centură, și pentru metrou, și pentru toate lucrurile de care au nevoie clujenii și nu numai, pentru că am văzut și eu cum e cu traficul. Oricât de puternic ar fi un municipiu, cum e și Cluj-Napoca, al doilea oraș ca forță din România – deși nu îmi place să spun asta ca timișorean, dar e un adevăr – are nevoie de sprijin de la Guvern pentru marile proiecte”, a mai arătat Grindeanu.
Zonă inundabilă pe lotul 4 al căii ferate Cluj-Oradea
În ceea ce privește modernizarea căii ferate Cluj-Oradea, Grindeanu a declarat că lucrările decurg bine pe majoritatea tronsoanelor, cu excepția lotului 4: „Pe trei din cele patru loturi, lucrările stau bine, pe al patrulea este o zonă inundabilă, unde se finalizează săptămânile următoare o expertiză suplimentară”.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a participat miercuri, începând cu ora 14, la Grand Hotel Napoca, la o reuniune a liderilor locali ai coaliției PSD-PNL-UDMR, la care au fost prezenți primarii și consilierii județeni ai celor trei partide, în contextul pregătirii alegerilor locale și europarlamentare. Evenimentul, desfășurat cu ușile închise la Cluj-Napoca, a reunit nume importante din administrația locală și centrală, printre care europarlamentarii Daniel Buda și Vasile Dîncu, primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, aflat miercuri la Cluj-Napoca, a declarat că indiferent cât de puternic este un municipiu, marile proiecte de infrastructură nu pot fi realizate fără sprijin guvernamental.
Trenuri noi și investiții în infrastructură: „De 25 de ani nu s-a mai cumpărat nimic”
Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că începând din această săptămână au intrat în circulație mai multe garnituri de tren noi, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sorana face spectacol la Cluj. Victorie fulger și duel de foc cu campioana en-titre la Transylvania Open 2026
Sorana Cîrstea, favorita numărul trei a turneului WTA250 Transylvania Open 2026 și singura româncă rămasă pe tabloul de simplu a dominat categoric duelul cu Tamara Zidansek, impunându-se în doar două seturi, scor 6-1, 6-0.
Clasată pe locul 36 mondial, Cîrstea și-a respectat statutul de favorită și a controlat autoritar partida, lăsând foarte puține șanse adversarei sale.
Cu un joc agresiv și o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a gestionat mai bine ultimele minute și s-a impus cu 114–104, la capătul unui meci cu multiple răsturnări de situație.
În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania va lupta pentru un loc care să ducă în următoarea fază a competiției...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
UTA a câștigat de 11 ori, CFR Cluj, de 15 ori, CFR Cluj
Unicul gol al partidei a fost reuşit de kosovarul Meriton Korenica (68), după o minge aşezată de Alibek Aliev.
Arădenii au avut ocazii de gol în min. 27, când Christopher Braun a fost la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri.
Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.
Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
