EVENIMENT
Ministrul Transporturilor anunță concedieri MASIVE la Tarom: ”Dacă sunt competenţi, îşi vor găsi alte joburi”
Peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achiziţii şi economic din cadrul Tarom vor fi restructurate în perioada următoare, iar la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi redus numărul posturilor de conducere, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.
"La Tarom, Consiliul de Administraţie a aprobat restructurarea şi modificarea organigramei pentru mai multe direcţii, cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. I-am spus doamnei director al Tarom că misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are în Tarom, să nu fie implicată emoţională, pentru că altfel nu va face nimic", a arătat Cuc.
Potrivit acestuia, este vorba de 300 de persoane pentru început.
"Să vedem şi ce facem la departamentul tehnic. Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte dintre ei nu lucrează la întregul potenţial. Şi atunci cred că ar fi indicat să facem un centru de profit separat, se se întreţină tehnicul singur, din contracte de reparaţii de aeronave ale altor companii, nu doar Tarom. Veniturile de la terţe companii sunt în scădere. Cred că trebuie dat un imbold să lucreze cu cât mai multe companii", a continuat ministrul.
Cuc a adăugat că urmează la CNAIR tăierea mai multor posturi de conducere.
"Avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care teoretic se pricep foarte mult, dar dorinţa mea e să văd că se pricep şi la implementarea proiectelor, dar este şi mult balast şi trebuie să luăm decizii radicale", a continuat şeful de la Transporturi.
În acest sens, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a arătat că va fi o restructurare generală în toate departamentele companiei de drumuri.
Totodată, întrebat ce se va întâmpla cu aceşti oameni, Cuc a precizat: "Dacă sunt competenţi, sunt convins că nu va fi o problemă pentru ei să-şi găsească un alt loc de muncă". AGERPRES
EVENIMENT
UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță
Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
