EVENIMENT
Ministrul Transporturilor: Toate contractele pentru electrificarea magistralei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor, semnate

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 30 decembrie 2022, că au fost semnate toate contractele pentru electrificarea magistralei de Cale Ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor- finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„CFR Infrastructură a semnat un nou contract cu o valoare de 1,61 miliarde de lei (fără TVA). Vor fi făcute lucrări pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Cluj Napoca-Aghireş (Lotul 1) a magistralei de cale ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor (166,2 km).
Asocierea de constructori români şi francezi trebuie să finalizeze lucrările, pe cei 30,41 de kilometri, în 42 de luni (6 luni proiectare şi 36 de luni execuţia lucrărilor)”, a notat şeful de la Transporturi.
Potrivit acestuia, contractul prevede inclusiv o serie de lucrări civile în staţiile CF Cluj Napoca şi Aghireş, dar şi în haltele de mişcare Baciu Triaj şi Gârbău. De asemenea, vor fi modernizate 13 poduri, 35 podeţe şi 1 pasaj superior nou (Tăietura Turcului – Primăria Cluj) şi vor fi construite 1 pasaj pietonal subteran în staţia CF Cluj Napoca şi o pasarelă pietonală în staţia CF Aghireş.
„Contractele pentru electrificarea întregii magistrale de Cale Ferată Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor au ca sursă de finanţate PNRR: 9,36 miliarde de lei, fără TVA”, a mai scris Grindeanu pe pagina de socializare. Agerpres
EVENIMENT
Alin Tișe: “La Cluj se poate. Am rezolvat problema transportului școlar din județ”. Încă 6 comune au acum microbuze pentru elevi

Consiliul Județean Cluj a alocat șase microbuze electrice noi pentru elevii din comunele Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin.
Proiectul inițiat de președintele cj Alin Tișe, pune la dispoziția comunelor aceste microbuze moderne în folosință gratuită, ca parte a Programului Administrației Fondului pentru Mediu.
Microbuze electrice pentru elevi din economii făcute de CJ…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aleșii locali care au ordine de protecție emise pe numele lor vor fi suspendați din funcție. Propunere la Parlament

Aleșii locali care au ordine de protecție emise pe numele lor vor fi suspendați din funcție. Propunerea legislativă în acest sens, pentru completarea Codului administrativ, a fost depusă la Senat.
”Mandatul primarului se suspendă de drept în situația emiterii unui ordin de protecție împotriva sa. Măsura se va comunica de îndată de către instanța de judecată prefectului, care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului”,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri, ziua care vestește „încărunțirea câmpurilor” și începutul iernii

Pe 14 octombrie, în miez de toamnă, românii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, cunoscută în credința populară și ca Sfânta Vineri. În acest an este, însă, o zi de marți.
Această zi era marcată în satul tradițional clujean de numeroase tradiții, obiceiuri și interdicții.
Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri în satul tradițional clujean
În calendarul popular, această zi semnifică…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șofer testat pozitiv pentru canabis, trimis în judecată de magistrații din Sebeș. Ce subastanță i-a ieșit și la proba de sânge

Un șofer depistat pozitiv la un test drug test va fi judecat de magistrații Judecătoriei Sebeș. Mai exact, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști pe Autostrada A1, acesta a fost testat pozitiv pentru THC.
Testarea a fost realizată pe 6 aprilie 2024. La mai bine de un an și jumătate șoferul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența drogurilor.
Însă, în timpul procesului magistrații vor fi nevoiți să afle dacă capacitațile șoferului de a conduce erau…
Citește mai mult pe Alba24.ro