EVENIMENT
Minor prins în timp ce încerca să introducă articole pirotehnice pe Stadionul Târgu Jiu
Un minor de 13 ani a fost prins de jandarmi în timp ce încerca să introducă pe Stadionul Municipal Târgu Jiu peste 120 de articole pirotehnice, în timpul meciului FC Universitatea Craiova 1948 - CSC Ghiroda Gearmata Vii din Liga a treia.
Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj, Alin Ivan, pe timpul executării misiunii de asigurare a măsurilor de ordine publică la un meci de fotbal disputat pe Stadionul Municipal Târgu Jiu, a fost depistat, la una din porţile de acces în arena sportivă, un minor în vârstă de 13 ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, care a încercat să introducă în tribuna destinată suporterilor diverse articole pirotehnice.
"În urma depistării, au fost identificate în rucsacul acestuia un număr de 121 articole pirotehnice care au fost ridicate în vederea continuării verificărilor. Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul comiterii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Facem pe această cale un apel către spectatorii şi suporterii echipelor de fotbal care desfăşoară meciurile pe Stadionul Municipal Târgu Jiu să nu încerce introducerea în arena sportivă a articolelor pirotehnice, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte, întrucât pot pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi", a precizat Alin Ivan.
Stadionul Municipal Târgu Jiu dispune de un sistem performant de supraveghere audio şi video, care permite identificarea persoanelor care comit fapte antisociale în incinta arenei sportive, conform sursei citate. AGERPRES
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
