Connect with us

ACTUALITATE

Mitropolitul Ardealului, în Pastorala de Paşti: A sosit poate vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu

Publicat

sursa foto:Oradesibiu

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, afirmă, în Pastorala de Sfintele Paşti, că "a sosit poate vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi".

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2020 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

"A sosit poate vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi, şi nu doar de circumstanţă.

Să împlinim poruncile Tatălui Ceresc, să păzim posturile, să Îl căutăm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi iubire milostivă, înlăturând, din noi şi dintre noi, ura şi duşmănia.

Să căutăm şi să urmăm viaţa simplă şi curată a părinţilor şi strămoşilor noştri, ale cărei roade sunt: credinţa, dragostea, bucuria, îndelunga răbdare, discernământul, trezvia şi nădejdea.

Să împlinim întru totul porunca iubirii, căutând:pacea cu Dumnezeu, pacea cu semenii sau pacea socială şi pacea cu noi înşine!", îndeamnă mitropolitul Ardealului.

El aminteşte că poporul român a mai trecut prin crize, dar a putut trece peste ele, cu ajutorul credinţei în Dumnezeu.

"Timpurile care ne aşteaptă sunt timpurile unei cerneri, ale unei lămuriri spirituale.

Poporul nostru a trăit vremuri de criză în decursul istoriei lui, în care a fost privat atât de bunuri materiale, cât şi spirituale, dar a putut trece peste toate fiindcă a ştiut să îşi îndrepte cu totul nădejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari şi minunate tuturor celor care, cu dragoste sinceră, păzesc poruncile Lui", spune mitropolitul Ardealului.

Laurenţiu Streza afirmă că acum este prilejul de a arăta că suntem creştini adevăraţi, când "suntem cuprinşi din multe părţi de frică, de teamă, de deznădejde".

"Trăim acum un răstimp în care întreaga lume trece prin multă suferinţă şi strâmtorare. Suntem cuprinşi din multe părţi de frică, de teamă, de deznădejde.

Este însă pentru noi prilejul de a arăta că suntem creştini adevăraţi şi că am înţeles şi am învăţat de la Hristos, al Cărui Nume Îl purtăm, cum putem să le biruim pe toate: alergând cu tot sufletul la 'vorbirea cu Dumnezeu' prin rugăciune, la apropierea de El prin postire, prin lacrimi şi prin mărturisire, încredinţându-ne viaţa noastră întru totul purtării Lui de grijă.

Singura noastră teamă trebuie să fie teama de păcat, teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu prin păcatele noastre. Îndepărtarea de El este cauza a tot răul din lume.

Dumnezeu îngăduie toate aceste încercări venite asupra noastră pentru a ne îndrepta. Atunci când ne vom întoarce cu toată inima spre El, lăsând toate cele ale lumii, atunci şi El Se va milostivi spre noi şi ne va ridica din necazurile care acum ne împresoară", afirmă mitropolitul Ardealului.

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului îi îndeamnă pe credincioşi să se roage pentru cei bolnavi, pentru cadrele medicale care îi îngrijesc, dar şi pentru cei decedaţi şi familiile lor.

"Din tot sufletul nostru să înălţăm rugăciuni pentru toţi cei bolnavi, spre grabnica lor însănătoşire, şi pentru toţi medicii, asistenţii şi tot personalul medical, care îi îngrijesc cu multă dăruire pe cei în spitale, şi pentru cei care ne ocrotesc pe toţi.

Ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecaţi din această lume, în aceste condiţii grave, şi să dăruiască har mângâietor familiilor îndoliate", mai spune el. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe