Connect with us

EVENIMENT

Modificări în circulația unor trenuri internaționale pe ruta București-Budapesta, din cauza unor lucrări

Publicat

tren
Arhivă foto

CFR Călători anunță că, în perioada 12-16 septembrie, vor fi făcute modificări în circulația trenurilor internaționale IR 72 și IR 73, pe ruta București-Budapeste și retur, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară pe segmentul Valea Cernei-Mehadia.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, modificarea a fost făcută la solicitarea CFR SA, managerul căii ferate, pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe segmentul Valea Cernei-Mehadia.

Astfel, în perioada 12-16 septembrie, trenul IR 72 București Nord – Curtici – Budapesta, își modifică circulația astfel:

-va fi anulat pe distanța București Nord – Caransebeș și va circula conform programului de circulație pe relația Caransebeș – Curtici – Lokoshaza – Budapesta.

-în data de 12 septembrie 2022, va circula ca tren IR 12272 în relația București Nord (pl.ora 06.06) – Orșova (sos. ora 12.24).

-în perioada 13 – 16 septembrie 2022, va circula ca tren IR 12172 București Nord (pl.ora 05.25) – Orșova (sos.ora 11.45).

În aceeași perioadă, trenul IR 73 Budapesta – Curtici – Bucureşti Nord, își modifică circulația astfel:

-va fi anulat pe distanța Caransebeş – Bucureşti Nord şi circulă conform graficului de circulaţie pe ruta Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Caransebeş.

Modificări în circulația unor trenuri internaționale pe ruta București-Budapesta: În perioada 12 –16 septembrie 2022

-în perioada 12 –16 septembrie 2022 va circula ca tren IR 12173 în relația Orşova (pl.ora 17.55) – Bucureşti Nord (sosire ora 00.05).

CFR Călători anunță că se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanța Orșova-Caransebeș și retur.

De asemenea, în perioada 12-16 septembrie 2022, vor interveni modificări și în circulația trenurilor Regio din zona afectată de lucrări, dar acestea vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă).

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

„Să curgă bere pe Someș. Toți în negru”. Suporterii „U” Cluj cheamă la mobilizare totală înaintea derby-ului cu CFR

Publicat

suporteri u 2.jpg






Cluj-Napoca fierbe înaintea marelui derby local. Suporterii Universității Cluj au lansat un apel puternic către toți fanii „Șepcilor Roșii”, chemând la o mobilizare masivă sâmbătă, de la ora 16:00, în Piața Unirii, înaintea confruntării cu rivalii de la CFR Cluj.

„Să curgă bere pe Someș! Toți în NEGRU!”, a scris peluza „Șepcile Roșii”.

Meciul dintre CFR și „U” va avea loc de la ora...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Solistul din Alba, Paul Berghean (PAULL), și-a lansat al doilea videoclip. Cum arată și cum sună ”Ultima încercare”

Publicat

video: solistul din alba, paul berghean (paull), și a lansat al

Paul Berghean, artist independent cunoscut sub numele de scenă PAULL, originar din județul Alba, și-a lansat a doua piesă muzicală, „Ultima încercare”, apărută în luna februarie.

”După debutul cu single-ul „Permanent”, „Ultima încercare” continuă parcursul meu pop și abordează o tematică emoțională, sinceră, inspirată din experiențe reale” a precizat Paul, pentru Alba24.

YouTube videoYouTube video

Piesa interpretată de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 2,2 milioane de apeluri false la 112, în 2025. STS: Procentul celor care sună abuziv a scăzut, dar numărul rămâne ridicat

Publicat

peste 2,2 milioane de apeluri false la 112, în 2025.

Peste 2,2 milioane de apeluri false la 112: Numărul persoanelor care sună abuziv la 112 a scăzut în 2025 cu 10,47% față de 2024, dar numărul apelurilor rămâne foarte ridicat.

Astfel, potrivit STS, 2.262.177 de astfel de apeluri false au fost preluate în 2025, puțin peste o treime din numărul total.

Se împlinesc 22 de ani de la operaționalizarea numărului unic de urgență 112 în România, un serviciu esențial, administrat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

STOP social media pentru copii. Propunerea radicală care reaprinde dezbaterea despre siguranța online a minorilor

Publicat

telefon mobil 5g pixabay.jpg






Organizația Salvați Copiii România cere măsuri legislative ferme pentru protejarea minorilor în mediul digital, inclusiv interzicerea totală a accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani și permiterea utilizării acestora între 13 și 15 ani doar cu acordul explicit al părinților.

Propunerile vin pe fondul creșterii îngrijorătoare a riscurilor online, de la dependență digitală și probleme de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe