O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

 „Dilema veche” (nr. 930 din 3-9 februarie 2022) pusă sub semnul unor strigăte. Echivalat cu gestul, strigătul nu e acţiune, dar indică, dezvăluie, semnalează. Consistent şi ancorat în realitate acest număr al “Dilemei vechi”. Cu referire la Botoşani se remarcă o cronică a lui Valeriu Stoica la volumul-strigăt al Monicăi Pillat, “Ceasuri de demult” (Editura “Baroque Books & Arts”, 2021). Există o referinţă a lui Valeriu Stoica la bunica autoarei: „Întemniţată într-un penitenciar din Botoşani în anul 1949, Maria Pillat-Brateş – soţia lui Ion Pillat, mama lui Dinu Pillat şi bunica autoarei -, după ce a fost umilită de gardieni, le-a câştigat respectul când au descoperit talentul ei de portretistă. Din saloanele de artă rafinată ale Bucureştilor perioadei interbelice, unde îşi câştigase, cu acuarelele expuse, un binemeritat prestigiu prin talent, sensibilitate şi inconfundabilă cromatică, floral-acvatică, cu reflexe de flori de câmp, desprinse din ştergarele şi scoarţele olteneşti, pictoriţa a coborât în întunericul din  bolgia infernului penitenciar comunist. Apoi a avut mai mulţi ani domiciliu forţat la Şumuleu, un sat de lângă Miercurea-Ciuc. „Mai târziu, Buni mi-a povestit cum a fost coborâtă noaptea din tren şi lăsată într-o văgăună pe-ntuneric. A căzut în genunchi şi s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute. Nici nu-şi sfârşise rugăciunea, când a auzit zgomot de paşi în apropiere. Venise un ţăran din sat să îi aducă o pătură şi ceva de mâncare.”  Când i s-a permis să revină în Bucureşti, Maria Pillat-Brateş a locuit într-o cameră de trecere din casa-vagon a cuscrei sale, Manana, cum i se spunea Ecaterinei Filipescu, al cărei soţ, Gheorghe Ene-Filipescu, bunicul matern al autoarei, a decedat în 1952, în închisoarea de la Târgu-Ocan, după ce fusese arestat în 1949, ca fruntaş al Partidului…