EVENIMENT
Motociclist rănit după impactul cu o maşină în municipiul Brașov

Accident luni pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, cu o motocicletă și un autovehicul.
În urma producerii accidentului a rezultat o victimă, respectiv motociclistul. A fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
EVENIMENT
Proteste în justiție față de măsurile de reformă: Curtea de Apel Alba Iulia SUSPENDĂ de miercuri ședințele de judecată. EXCEPȚII

Proteste în justiție față de măsurile de reformă. Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia a decis suspendarea ședințelor de judecată începând de miercuri, 27 august, cu excepția celor care privesc măsurile preventive și a celor care sunt de competența judecătorului de drepturi și libertăți.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Alba Iulia, la celelalte instanțe din circumscripție sunt în derulare Adunările Generale, care vor avea loc…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investiție de 12,4 milioane de euro pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță, marți, lucrări ample și dotări moderne, finanțate prin fonduri europene, pentru cea mai mare unitate ambulatorie din țară. Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, situat pe Calea Moților nr. 19.
Consiliul Județean Cluj a lansat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) procedura privind execuția lucrărilor și furnizarea dotărilor pentru…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Interdicția de cumul al pensiei cu salariul pentru bugetari ar putea fi scoasă din Pachetul II de măsuri

Interdicția cumulului pensiei cu salariul ar putea fi scoasă din Pachetul II de măsuri pregătit de Guvernul Bolojan. Aceasta ar urma să fie adoptată separat. De asemenea, sunt propuse diferențieri de capital social în funcție de mărimea firmei.
Coaliția se reunește în ședință, marți, de la ora 17.00, pentru discuții.
Interzicerea de cumulul al pensiei cu salariul ar putea fi scoasă din al doilea pachet de măsuri fiscale, potrivit unor surse politice citate de G4Media. Ar fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
BAC de toamnă 2025. Rata de promovare a examenului a crescut ușor la Cluj după contestații

Ministerul Educației a afișat rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.
După contestații, rata de promovare a crescut la Cluj de la 26,51% la 29,6%, dar rămâne sub cea din anul 2024.
BAC de toamnă 2025. Clujul nu mai e în fruntea clasamentului
862 de candidați s-au înscris la BAC-ul de toamnă în județul Cluj. Dintre aceștia, doar 750 s-au prezentat la probe, iar un candidat a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro