Connect with us

ACTUALITATE

NASA va face a doua încercare de lansare a rachetei de nouă generație spre lună. Când va avea loc

Publicat

misiune artemis nasa

NASA își propune să facă o a doua încercare de lansare a rachetei sale de nouă generație spre lună, sâmbătă, 3 septembrie, la cinci zile după ce mai multe probleme tehnice au zădărnicit o primă încercare, au declarat oficiali ai agenției, citați de Reuters.

Perspectivele de succes sâmbătă par umbrite de rapoartele meteorologice care prevăd doar 40% șanse de condiții favorabile în acea zi, în timp ce agenția spațială americană a recunoscut că unele probleme tehnice au rămas nerezolvate.

În cadrul unei conferințe de presă, la o zi după ce prima numărătoare inversă de luni s-a încheiat cu anularea zborului, oficialii NASA au declarat că experiența de luni a fost utilă pentru rezolvarea unor probleme și că dificultățile suplimentare ar putea fi rezolvate în timpul unei a doua încercări de lansare.

În acest fel, exercițiul de lansare a servit, în esență, ca o repetiție generală în timp real.

Deocamdată, au declarat oficialii NASA, planurile prevăd menținerea rachetei Space Launch System (SLS), înaltă cât o clădire cu 32 de etaje, și a capsulei de astronauți Orion pe rampa de lansare.

Dacă totul decurge conform așteptărilor, SLS va decola de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, sâmbătă după-amiază, în timpul unei ferestre de lansare de două ore care se va deschide la ora 14:17, trimițând Orion într-un zbor de testare de șase săptămâni, fără echipaj, în jurul Lunii și înapoi.

NASA va face a doua încercare de lansare a rachetei de nouă generație spre lună: Călătoria mult așteptată ar da startul programului Artemis al NASA

Călătoria mult așteptată ar da startul programului Artemis al NASA, care va duce de la Lună la Marte, succesorul proiectului lunar Apollo din anii 1960 și 1970.

Prima tentativă de lansare a rachetei Artemis I a NASA, luni, s-a încheiat după ce datele au arătat că unul dintre motoarele etapei principale a rachetei nu a reușit să atingă temperatura adecvată de pre-lansare necesară pentru aprindere, ceea ce a forțat oprirea numărătorii inverse și o amânare.

NASA va face a doua încercare de lansare a rachetei de nouă generație spre lună: Ce a anulat lansarea

Marți, în fața jurnaliștilor, managerii misiunii au declarat că sunt de părere că un senzor defect din secțiunea motoarelor rachetei a fost vinovat pentru problemă.

Ca remediu pentru tentativa de sâmbătă, managerii misiunii intenționează să înceapă acel proces de răcire a motorului cu aproximativ 30 de minute mai devreme în timpul numărătorii inverse a lansării, a declarat Charlie Blackwell-Thompson, directorul de lansare al NASA pentru Artemis.

Dar o explicație completă pentru senzorul defect necesită mai multe analize de date din partea inginerilor.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr de 20 de ani din Adășeni, depistat la volan cu toate că nu are permis

Publicat

control judiciar pentru un tânăr din trușești prins beat, fără

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Mitoc, un autoturism condus de către un tânăr, de 20 de ani, din comuna Adășeni.

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministerul Sănătății lansează noi măsuri de prevenție: Trei programe naționale pentru combaterea bolilor grave

Publicat

ministerul sănătății lansează noi măsuri de prevenție: trei programe naționale

Publicitate

Ministerul Sănătății propune noi măsuri pentru prevenția bolilor grave. Într-un proiect de hotărâre de guvern sunt detaliate trei noi trei programe naționale de sănătate publică, scrie alba24.ro.

”Prevenția trebuie să ajungă la oameni din timp, nu să fie invocată doar când boala este deja instalată și posibilitățile de intervenție sunt limitate”, precizează ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Măsuri de prevenție a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Ediția aniversară a Festivalului „Din străbuni, din oameni buni…”, un succes al tradițiilor autentice

Publicat

foto: ediția aniversară a festivalului „din străbuni, din oameni buni…”,

Publicitate

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…” – ediția a L-a, aniversară – s-a încheiat cu succes.

           Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat duminică, 21 decembrie 2025, ediția a L-a, aniversară, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vești bune pentru angajații cu salariul minim: Facilitățile fiscale se prelungesc până la finalul lui 2026

Publicat

vești bune pentru angajații cu salariul minim: facilitățile fiscale se

Publicitate

Angajații încadrați în muncă cu salariul minim pe economie vor beneficia de menținerea facilităților fiscale până la finalul lui 2026, în anumite condiții. Detaliile sunt prezentate în proiectul de OUG privind unele măsuri fiscale, publicat de Ministerul Finanțelor, scrie alba24.ro.

Scopul măsurii este sprijinirea salariaților cu salariul de încadrare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Se propune...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe