Connect with us

EVENIMENT

Noapte NEAGRĂ în Brăila! Șase tineri, de pe șosea în spital

Publicat

accident noaptea general 590x354 1

Două accidente au avut loc noaptea trecută pe șosele din Brăila, în urma cărora 6 tineri au fost răniți și au ajuns la spital.

Astfel, o tânără, în vârstă de 24 de ani, din localitatea brăileană Frecăței, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului, la intersecția cu Calea Călărașilor, a pierdut controlul asupra volanului și a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unui imobil.

În urma accidentului au fost rănite șoferița și celelalte 3 pasagere din auto, două dintre acestea în vârstă de 14 și 21 de ani, din comuna Victoria și una în vârstă de 21 de ani din localitatea Dudești, acestea fiind transportate la spital.

De asemenea, șoferiței i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Noapte NEAGRĂ în Brăila! Șase tineri, de pe șosea în spital: al doilea accident

 

Tot azi-noapte, în jurul orei 01:45, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Aleea de acces către Parcul Monument, la intersecția cu Șoseaua Buzăului, în urma unui viraj la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus, unde a lovit frontal un copac.

În urma accidentului a rezultat vătămarea a șoferului și a pasagerului din auto, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, ambii fiind transportați la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alin Tişe apără magistraţii: Problema României nu sunt magistrații pensionari şi nici cei activi

Publicat

alin tise contraste cluj24.jpg






Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, consideră că problema României nu sunt magistraţii pensionari şi nici magistraţii activi.

 

O naţie întreagă şi-a găsit vinovaţii de serviciu – magistraţii pensionari

“Realitatea cruntă: o nație întreagă și-a găsit vinovații de serviciu – magistrații pensionari.

Trăim într-o țară în care furia a devenit politică în spațiul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Hidroelectrica, anunț pentru clienți: Întreruperi la facturi, plăți și alte operațiuni, din 1 ianuarie. Care este motivul

Publicat

hidroelectrica, anunț pentru clienți: Întreruperi la facturi, plăți și alte

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat că va derula, în perioada 1-20 ianuarie, un proiect pentru digitalizare și creșterea calității serviciilor oferite clienților, operațiune care presupune implementare a unui nou sistem informatic, precum și migrarea bazelor de date, informează, miercuri, compania.

Potrivit sursei citate, noile sisteme informatice vor permite, pe termen mediu și lung, o gestionare mai eficientă a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertizare ANM: Ninsori în Alba și alte județe din țară, până sâmbătă dimineța. Cod Galben de vânt la munte, până vineri seara

Publicat

zapada drum viscol ninsoare e1547381213896.jpg

Meteorologii au emis joi avertizări de ploi, ninsori și viscol, valabile în țară până sâmbătă dimineața. Zona montană din județul Alba se află sub Cod Galben de vânt puternic, până vineri seara. 

Potrivit ANM, în intervalul 1 ianuarie, ora 10:30 - 3 ianuarie, ora 10:00 sunt așteptate cantități moderate de apă, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpadă și polei.

Aria precipitațiilor se va extinde treptat în vestul, centrul și nord-vestul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Au crescut prețurile la carburanți. Cât costă litrul de benzină și motorină în 1 ianuarie 2026, la Alba Iulia

Publicat

au crescut prețurile la carburanți. cât costă litrul de benzină

Au crescut prețurile la carburanți. Șoferii plătesc începând de astăzi mai mult pentru benzină și motorină, după ce prețurile la pompă au crescut cu 33-34 de bani pe litru pentru benzină și 30-31 de bani pe litru pentru motorină.

Pentru un autoturism cu un rezervor de 50 de litri, creșterea se traduce printr-un cost suplimentar de 15 - 17 lei la un plin.

Potrivit Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2026 a fost majorat nivelul accizelor pentru bere, vin și alcool etilic.

Au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe